Meci incredibil în Liga 2 din România. Un nou pauză/final scandalos între două echipe care au făcut „spectacol” și în tur

Rapid Suceava este unul dintre cazurile speciale în fotbalul românesc. Moldovenii au ajuns în acest sezon la al patrulea meci în care rezultatul din prima repriză a fost întors în partea a doua, după 3-2 cu ACS Berceni.

Jucătorii lui Bogdan Tudoreanu au îmbogățit peisajul fotbalistic al acestui sezon cu încă un meci suspect. Rapid Suceava s-a impus cu 3-2 în fața celor de la ACS Berceni, după ce oaspeții intraseră la pauză cu 2-0. Scorul a fost deschis de Pivniceru, în minutul 24, iar Scărlătescu a stabilit scorul pauzei cu un gol marcat în minutul 28.

În partea a doua, gazdele și-au readus aminte că știu fotbal. Buziuc a redus din diferență în minutul 68, iar Golofca a restabilit egalitate, în minutul 73. Peste 10 minute, Semeghin este faultat în careu, iar Marinkovici reușește să aducă victoria Rapidului din Suceava.

Mai multe case de pariuri online au fost vigilente față de acest meci și ai blocat pariurile înainte de fluierul de start. Altele, au preferat să-l blocheze la pauză, când ACS Berceni avea 2-0.

Meci „dramatic” și în turul ligii secunde

Întâlnirile din acest sezon dintre Rapid Suceava și ACS Berceni au fost foarte spectaculoase, cu răsturnări incredibile de scor. Partida din tur s-a disputat în oglindă cu cea de astăzi. Cu Rapid în rol de oaspeți, scorul la pauză a fost 2-0 pentru moldoveni. Repriza a doua sau, mai precis, ultimele 20 de minute au fost fenomenale. Marin (72, 87) și Pădurețu (82) au fost autorii unei victorii pe care puțini au anticipat-o la pauză.

După acel meci, jurnaliștii de la publicația locală Obiectiv de Suceava au titrat: „Blat ordinar sau prostie crasă? Rapid a primit trei goluri în ultimele 20 de minute de joc”. După meci, ProSport l-a contactat pe Dorin Semeghin, căpitanul echipei. Acesta a dat vina pe imprevizibilitatea gazdelor: „A fost o greșeală din partea noastră, am crezut că am câștigat, ne-am relaxat”.

Partida a fost anchetată atunci de Departamentul de Integritate FRF. Dumitru Moldovan, președintele Rapidului din Suceava, a aruncat vina în cârca pariorilor: „De ce suntem în atenția celor de la „integritate”? Nu știu, nu mă pricep, dar probabil de la cotele astea care scad și cresc. Dar suntem noi vinovați că alții joacă la pariuri și joacă pe noi?”

Sucevenilor le plac dramele

„Omeniile” cu ACS Berceni nu sunt însă singurele pentru Rapid Suceava. Pe 22 noiembrie 2014, moldovenii au fost gazde pentru CF Brăila. Oaspeții au deschis scorul în minutul 38, prin Dima, dar Suceava a reușit să întoarcă scorul în partea a doua, cu puține minute înainte de final. Olenic și-a băgat mingea în propria poartă (87), iar Semeghin a dat lovitura în minutul 90.

Sfatul primarului din Suceava: „Să nu vindem iluzii!”

Primarul Sucevei, Ion Lungu, are o atitudine cel puțin curioasă față de performanțele echipei pe care o alimentează cu sume importante de la buget. ProSport a scris, citând o emisiune locală, faptul că Lungu a mărturisit într-o emisiune că le recomandă celor de la echipă să rămână pe locul 2 în clasament. „Vin cei de la fotbal și spun , a spus edilul în cadrul emisiunii Apel 523011, difuzată pe Intermedia TV.

După succesul cu Berceni, Rapid Suceava se menține pe locul secund, la egalitate cu Academica Pitești și la 7 puncte în urma liderului FC Voluntari.
 

Publicat: 07 03. 2015, 14:44
Actualizat: 07 03. 2015, 14:53