Poli Timișoara a disputat astăzi un meci amical cu Național Sebiș, pe terenul I din complexul „Dan Păltinișanu”. Antrenorii Vali Velcea și Iosif Rotariu au folosit cei mai buni jucători aflați încă în lotul lui Poli, cu excepția lui Goga și Sepsi, care au fost menajați. Pantilimon, Luchin sau alți jucători s-ar putea despărți în această săptămână de Poli, așa că meciul de azi ar putea fi ultimul pentru ei în tricoul alb-violet.
Poli, în prima repriză: Pantilimon, Luchin, Iovan, Scutaru, Sandu, Jitaru, Poparadu, Tameș, Curtean, Axente, Zăgrean. În cea de-a doua repriză, Velcea a folosit următoarea formulă: Lepmets, Dăruială, Mera, Scutaru, Pătraș, Zaluschi, Popa, Chițu, Rocha, Ricketts, Popovici.
Golurile au fost marcate de Zăgrean (6), Axente (13), Popovici (64), respectiv Lung (76).
La meci a asistat și Cosmin Contra, care a mers la vestiare după meci, unde a purtat o discuție cu Velcea.Este foarte posibil să fi fost ultimul meci pentru Pantilimon și Luchin în tricoul lui Poli, cei doi având oferte de la Udinese, respectiv Dinamo.
Poli va pleca întru-un cantonament la Gyula, probabil marți.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER