Memoriu al Iașiului către FRF! Prunea a vrut să-și dea demisia:** „Se încearcă stabilirea ierarhiilor prin mijloace care nu au legătură cu fotbalul”
Președintele executiv al clubului CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat, luni, că se încearcă stabilirea ierarhiilor prin mijloace care nu au legătură cu competiția sportivă, făcând un memoriu în acest sens către Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal.
Prunea a precizat, într-un comunicat, că gruparea pe care o conduce solicită schimbarea radicală a poziției Comisiei Centrale a Arbitrilor în privința echipelor implicate în lupta pentru promovarea în Liga I, pentru asigurarea echidistanței necesare stabilirii numelor formațiilor ce vor accede în primul eșalon.
„În acest retur, CSMS Iași a tras, în repetate rânduri, semnale de alarmă vizavi de modul în care se fac delegările de arbitri la meciurile în care sunt implicate echipele care se luptă pentru promovarea în Liga I precum și modul în care aceste formații sunt arbitrate. Din multitudinea de argumente care susțin faptul că se încearcă stabilirea ierarhiilor prin mijloace care nu au legătură cu competiția sportivă, amintim:
– influențarea de către arbitri a rezultatelor înregistrate de CSMS Iași în primele două etape ale returului. La partida cu Dinamo II București (scor 0-0), CSMS Iași a fost privată de un penalti clar, arbitrul trecând cu vederea și o infracțiune evidentă a unui jucător bucureștean, care trebuia eliminat. Același scenariu s-a aplicat și la meciul cu Delta Tulcea, erorile grave de arbitraj ducând la câștigarea partidei de către oaspeți, în condițiile în care nu ni s-a acordat un penalti evident, iar oaspeții au fost iertați de o eliminare. În cazul în care arbitrajele erau corecte, CSMS Iași putea câștiga ambele partide, situație care ar fi făcut ca, la ora actuală, podiumul seriei I să arate astfel: 1. CSMS 44 puncte; 2. Viitorul 43 puncte; 3. Delta 37 puncte.
– delegările arbitrilor la meciurile CSMS Iași. În ultimele trei etape, a apărut o modă ciudată la partidele CSMS Iași, la care au oficiat arbitri din orașe ale căror echipe urmau să întâlnească formația noastră, în etapa imediat următoare. Astfel, înaintea jocului cu CF Brăila, a fost delegat un arbitru din Brăila, înaintea jocului cu FCM Bacău, la partida cu CF Brăila, a arbitrat un băcăuan, iar înaintea jocului cu Viitorul Constanța, la meciul cu FCM Bacău, au oficiat doi constănțeni. Mai mult, unul dintre aceștia, Eduard Ioniță, este fiul unui angajat al Deltei Tulcea, el venind la stadion cu o mașină înmatriculată în Tulcea, pe care a parcat-o ostentativ în fața vestiarelor.
– delegările arbitrilor la meciurile contracandidatelor la promovare, Viitorul Constanța și Delta Tulcea. În cele șase partide pe care Viitorul Constanța le-a disputat în acest retur au oficiat nu mai puțin de 11 arbitri din București, alți patru fiind rezerve. Procentual, peste 60 la sută din arbitrii care au fost delegați la jocurile Viitorului sunt din Capitală! Straniu este și faptul că Mircea Orbuleț a fost asistent la jumătate dintre meciurile Viitorului, iar Marcel Bârsan și Mircea Grigoriu au oficiat la două partide ale constănțenilor. O altă coincidență este că doi dintre cei mai apreciați arbitri din țară, Cristi Balaj și Sebastian Colțescu, au condus partide pe care constănțenii le-au disputat în deplasare. O situație asemănătoare găsim și la Delta Tulcea, care nu a avut niciun meci în care să nu fie prezent un arbitru din București! Apoi, Iulian Dima și Marius Marchidan au arbitrat de două ori echipa tulceană.
Ținând cont de aspectele prezentate, CSMS Iași a decis să facă un memoriu către Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal în care să prezinte situația amintită mai sus. Totodată, CSMS Iași face un apel public către Comisia Centrală a Arbitrilor prin care solicită prezentarea persoanelor care fac delegările la partidele din Liga a II-a. În fața argumentelor indubitabile legate de alterarea startului returului, CSMS Iași solicită schimbarea radicală a poziției Comisiei Centrale a Arbitrilor vizavi de echipele implicate în lupta pentru promovarea în Liga I, în scopul asigurării echidistanței necesare stabilirii numelor echipelor care vor accede în elita fotbalului românesc, exclusiv pe criterii sportive. Nu în ultimul rând, CSMS Iași își exprimă speranța că presiunile politice vor înceta, iar fair-play-ul va fi lăsat să triumfe, spre bucuria miilor de oameni pasionați de fotbal”, se arată în comunicatul semnat de Florin Prunea.
La sfârșitul partidei cu FCM Bacău, de sâmbătă, Florin Prunea declarase că își dă demisia pentru ca echipa să nu aibă de suferit din cauza lui, pentru că există un atac concertat împotriva sa, la ultimul meci fiind delegat un arbitru al cărui tată lucrează la Delta Tulcea, echipă aflată în luptă directă cu CSMS Iași pentru promovare.
Președintele executiv al clubului CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat, duminică, că a fost convins de jucători să nu-și mai dea demisia.