Mera îl refuză pe Robu:** „Nu mai stau 1 an în B!” La ce echipă din Liga 1 va ajunge fundașul
Ioan Mera spune lucrurilor pe nume. Oricât de mult ar ține la Poli și la Timișoara, jucătorul de 25 de ani se gândește în primul rând la cariera lui și, după ce a jucat un an în „B” pentru alb-violeți, vrea să joace din nou în Liga I.
„Mai am contract cu Poli și normal că trebuia să mă prezint azi la antrenament. Dar din păcate nu voi rămâne aici. Dacă mai stau un an în Divizia B, șansele mele ca să ajung mai sus o să fie din ce în ce mai mici. O să merg undeva unde se vrea performanță, undeva în prima ligă. Am oferte, dar până nu devin liber de contract nu pot să vă spun nimic. Sper să fiu declarat cât mai repede liber, pentru că mi-e foarte greu să mă antrenez singuir. Alții deja au terminat cantonamentele… abia a ștept să fiu liber de contract, chiar dacă nu îmi doresc să plec din Timișoara, asta e situația”, a declarat Mera.
„Ar trebuie aduși Contra și Codrea”
Ioan Mera a lăsat să se înțeleagă că nu are încredere în „noua Poli”, care nu îi va cuprinde în organigramă pe Contra sau pe Codrea.
„Nu știu ce șanse va avea noua echipă, dar va fi foarte greu. Trebuie aduși jucători de valoare pentru a promova. Noi am fost un nucleu foarte bun și din păcate am plecat, pe rând, fiecare. Dacă nu vor fi aduși jucători de valoare, nu vor promova. Și va trebui să vină și Cosmin Contra și Paul Codrea, pentru că ei cunosc mai bine jucătorii. Nu știu dacă vor face mare lucru cu noua conducere”, a spus fotbalistul care va semna în această săptămână, aproape sigur, cu Gaz Metan Mediaș.