Meszaros: „Alții sunt favoriți la promovare”

Alpar Meszaros este îngrijorat în vederea sezonului care va începe pe 16 august. „Mai am nevoie la echipă de vreo 4-5 jucători. Avem în minte ceva nume din Liga I și din eșalonul secund, dar depinde și de ce buget vom avea pentru aceste transferuri”, începe acesta. „Eu le văd pe Vâlcea, Alba Iulia, Liberty și FC Bihor ca principalele favorite la promovare. Noi nu avem încă stabilit un obiectiv clar. Și chiar dacă obiectivul o să fie promovarea nu știu dacă este posibil acest lucru cu lotul actual. Din păcate, în acest moment nu prea avem o echipă cu care să atacăm Liga I. Sunt 14 jucători noi în lot pe care încă nu-i cunosc. Este și acea penalizare de opt puncte, care va cântări foarte mult pentru noi în campionatul viitor”, a conchis Meszaros.

Publicat: 30 06. 2008, 21:28