Autoritățile au avut o nouă ședință legată de viitorul lui Poli, în care au hotărât să se adreseze FRF înainte de a lua o decizie legată de parteneriatul cu gruparea condusă de Marian Iancu.
Conducătorii orașului Timișoara și ai județului Timiș așteaptă din partea lui Mircea Sandu niște răspunsuri foarte importante pentru viitorul lui Poli. „S-a luat legătura cu FRF și am cerut două lămuriri. Prima – motivarea oficială a retrogradării echipei, și a doua – dacă avem sau nu drept de promovare, precum și dreptul de a participa în cupele europene în următorii trei ani. În funcție de aceste răspunsuri, vom vedea pe ce drum o vom lua”, a declarat Constantin Ostaficiuc, președintele Consiliului Județean Timiș.
Șeful CJT a recunoscut că, în cadrul întâlnirii avute cu Marian Iancu săptămâna trecută, s-a discutat și despre numirea noului antrenor. „În momentul de față, sunt prioritare alte lucruri, este în joc chiar existența clubului, dar am vorbit și despre banca tehnică. Antrenorul va fi numit de patron, dar eu îmi mențin opțiunea să avem o bancă timișoreană cu Cosmin Contra principal, iar Velcea și Rotariu să fie secunzi”, a afirmat Ostaficiuc. AMICAL / Meci de adio pentru Pantilimon Poli Timișoara va disputa astăzi, de la ora 11:00, un meci amical cu Național Sebiș, pe terenul I din complexul „Dan Păltinișanu”. Antrenorii Vali Velcea și Iosif Rotariu vor folosi cei mai buni jucători aflați încă în lotul lui Poli, cu excepția lui Goga, care a fost învoit pentru rezolvarea unor probleme personale. Pantilimon, Luchin, Sepsi sau alți jucători s-ar putea despărți în această săptămână de Poli, așa că meciul de azi ar putea fi ultimul pentru ei în tricoul alb-violet.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER