„Miorița”, varianta Giulești! Moldovan, împăcat după primul eșec stagional, 0-1 cu Slobozia: „Trebuia să vină și asta”
Antrenorul Rapidului, Viorel Moldovan, nu era foarte afectat de eșecul suferit pe terenul Unirii Slobozia (0-1), fiind convins că echipa sa își va reveni în etapa următoare, în derby-ul cu CSMS Iași. Singura preocupare a lui Moldovan o reprezintă în acest moment acoperirea postului de portar, după ce titularul Drăghia a devenit indisponibil în urma cumulului de cartonașe.
„A fost un meci greu, i-am studiat și știam ce ne așteaptă. De ce ne era frică nu am scăpat, Drăghia a luat al patrulea cartonaș galben și va fi suspendat cu Iașiul, să vedem ce soluții vom găsi. Deși am început mai bine meciul cu Slobozia, am făcut greșeli și le-am dat adversarilor posibilitatea să își creeze ocazii. Pe final, am avut șanse importante, dar le-am ratat, nu am mai avut norocul din celelalte meciuri. Trebuia să vină și această înfrângere, așa revenim cu picioarele pe pământ. Încercăm un rezultat bun la Iași, miercuri. Este bine pentru moral că suntem pe locul I, dar trebuie altă atitudine dacă vrem să rămânem acolo”, a spus Moldovan.
De cealaltă parte, antrenorul gazdelor, Adrian Mihalcea, era extaziat că le-a oferit o victorie importantă numeroșilor fani ai Unirii Slobozia veniți pe stadion la meciul cu Rapid:
„A fost un meci special pentru mine, o victorie importantă, contra unei echipe foarte bune. Înainte de meci chiar vorbeam în vestiar și nu îmi venea să cred că Rapid este în Liga a II-a. Sper să revină acolo unde îi este locul. Nu am nicio rivalitate ca antrenor, eu îmi fac doar meseria. Mă bucur că am adus lumea la stadion și că i-am făcut fericiți pe oameni”.