Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, se declară sârbit de faptul că Ioan Niculae nu a ezitat să-i înregimenteze pe jucătorii Alexandru Ologu și Silviu Lung jr, spunând că aceștia au fost declarați liberi de contract în urma unor abuzuri ale membrilor Comitetului Executiv al LPF, membri pe care i-a amenințat cu ani grei de închisoare.
„Jucătorii care au plecat de la Craiova până acum, în afară de Mihai Costea, au plecat din cauza unor ilegalități făcute de membrii Comitetului Executiv al LPF. Ologu și Silviu Lung au fost furați legal, dar vă promit că acei 10 membri își vor pierde averile pentru neregulile făcute. Acești jucători au fost furați exact cum se fură banii din bănci, a fost comis un abuz în serviciu, cu complicitatea lui Dragomir, Sandu și ceilalți. Oamenii aceștia vor face de la 10 ani în sus de pușcărie.
Porumboiu și Gigi Becali m-au anunțat că nu vor jucători furați. În schimb, mă întreb ce fel de miliardar este Ioan Niculae, de a luat jucătorii de la Craiova. El confundă jucătorii cu gazele alea pe care le cumpără mai ieftin. Mi-e scârbă de el, că pune umărul la distrugerea unui club. Trebuia să aibă decența să nu ia lucruri de furat. Legislația din România nu prevede sancțiuni pentru astfel de situații, pentru că eu sincer nu văd nicio diferență între ce se întâmplă acum și un jaf armat de la o bancă”, a spus Adrian Mititelu la Fanatik Show, pe DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER