Avocatul clubului FC Universitatea Craiova, patronat de Adrian Mititelu, Mircea Moise, a declarat, joi, la Judecătoria Sector 2, unde se judecă dosarul dezafilierii grupării oltene, că Primăria Craiova ar fi dat mită FRF două milioane de euro, pentru locul primit de CS „U” Craiova în Liga a II-a.
Judecătorul a stabilit termen în cazul dezafilierii FC Universitatea Craiova de către Federația Română de Fotbal pentru 10 octombrie.
„Inculpații Sandu Mircea, Dragomir Dumitru, Federația Română de Fotal și Liga Profesionistă de Fotbal au depus o cerere să-și angajeze un apărător. De asemenea, li s-a pus în vedere să-și desemneze un mandat în ceea ce privește atât federația cât și liga, întrucât conducătorii lor sunt inculpați în acest dosar și nu pot reprezenta legal interesele federației și ligii. S-a acordat termen pe data de 10 octombrie, dată la care vom discuta și o cerere de renunțare a municipiului Craiova, pentru că s-a dat mită Federației Române de Fotbal două milioane de euro pentru a primi acel loc. Urmează ca la termenul acordat să se pună în discuție dacă Primăria Municipiului Craiova poate renunța la cele două milioane de euro și cum au intrat banii în contul federației, cum au ieșit acești bani din contul federației. Vorbim de două milioane de euro, un milion de euro pentru fiecare an. Întrebați-o pe doamna primar, pentru că vă poate explica cum stau lucrurile cu actele transmise de doamna primar înainte de a se acorda locul, stenogramele se ședință ale Comitelui Executiv al FRF, care spun anumite lucruri. Eu cred că organele statului vor face lumină și sub acest aspect”, a declarat Moise.
Prejudiciul estimat de către gruparea condusă de Adrian Mititelu în urma dezafilierii se ridică la 284 de milioane de euro: „La această oră, putem vorbi de 284 de milioane de euro. Sunt foarte multe de discutat pe această temă, o vom face în fața judecătorului”.
Având în vedere că suma prejudiciului estimat de clubul lui Mititelu este foarte mare, apărătorul acestuia spune că este posibilă o extindere a sechestrului instituit asupra bunurilor lui Mircea Sandu, Dumitru Dragomir și Ligii Profesioniste de Fotbal. „Sunt foarte multe infracțiuni de abuz în serviciu, foarte multe acte materiale. Ce interes ar fi avut? Asta o poate spune doar domnul Mircea Sandu și poate domnul Victor Pițurcă, amicul domnului Mircea Sandu. Nu pot să spun ce legătură are, dar Pițurcă a fost martor în acest proces. Pe latură penală vom susține condamnarea acestor persoane iar pe latură civilă recuperarea acestui prejudiciu. Cred că se poate vorbi și de o extindere a sechestrului, pentru că bunurile au o valoare de 50 de milioane iar noi susținem că prejudiciul produs este mult mai mare. Judecătorul va dispune. E vorba de dreptul încălcat de acești inculpați. E vorba de dreptul de preprietate, consacrat prin constituție și nimeni nu poate încălca proprietatea altuia, 39 de jucători ale căror drepturi federative făceau parte din patrimoniul societății aflate în insolvență, la dispoziția lui Mircea Sandu și a amicilor săi. Pentru că noi credem că și acele persoane care au fost scose și care au termen pe 18 septembrie vor fi introduse în această cauză alături de Mircea Sandu și credem noi condamnați mai târziu. Sandu Mircea nu putea să facă ce a făcut dacă acele persoane, membrii Comitetului Executiv, se abțineau sau votau împreună”, a mai spus Moise.
De asemnea, clubul FC Universitatea Craiova a solicitat instanței ca toate cluburile la care au plecat foștii jucători ai grupării din Bănie să răspundă în solidar cu inculpații din acest dosar: „Am solicitat de asemnea ca toate cluburile care au beneficiat de acest ajutor al lui Mircea Sandu, al federației și al ligii să răspundă în solidar pe latura civilă. Probabil că vor răspunde și jucătorii în solidar cu federația, liga și ceilalți inculpați. Sunt și ei introduși în cauză”.
Avocatul clubului FC Universitatea Craiova, Mircea Moise, fost impresar al fotbalistului Claudiu Keșeru, a câștigat în vara acestui an un proces la Curtea de Apel, împotriva FRF. Instituția îl declarase „persona non-grata” pentru că fostul impresar acționase federația în instanțele civile, considerându-se prejudiciat cu suma de 500.000 de euro, în urma transferului jucătorului, de la FC Oradea la Nantes.
La 17 iunie, președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, și cel al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție în dosarul dezafilierii Universității Craiova. Sandu și Dragomir sunt acuzați de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor formă calificată, folosire a influenței ori autorității persoanei care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite și infracțiunea de sustragere de sub sechestru.
În același dosar au fost trimise în judecată instituțiile conduse de cei doi, respectiv FRF și LPF, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată și infracțiunea de sustragere de sub sechestru.
Potrivit anchetatorilor, la 20 iulie 2011, la o ședință a Comitetului Executiv al FRF s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club „U” Craiova SA, excluderea fiind pusă pe seama încălcării grave a statutului Federației, fără a se detalia și motiva în ce au constat încălcările și gravitatea lor.
Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai Federației Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal și-au folosit influența și autoritatea față de ceilalți membri ai Comitetului Executiv al FRF, susțin procurorii.
„Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic și pe susținerile celor doi reprezentanții ai FRF, respectiv LPF, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir. La baza acuzațiilor formulate împotriva S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A au stat o serie de acțiuni civile intentate de club fostului antrenor și manager, acțiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva federației, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpați drept încălcare gravă a statutului. Deși măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a Federației Române de Fotbal, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale, respectiv 20 iulie 2011”, a precizat DNA, la 17 iunie.
Procurorii au menționat că, la 25 iunie 2012, printr-o sentință civilă, Curtea de Apel București a stabilit că măsura excluderii provizorii a Craiovei a fost adoptată cu „un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecințe iremediabile din punct de vedere material și al activității sportive, care se perpetuează în timp”.
În rechizitoriu s-a precizat că, urmare a deciziei de excludere a SC Fotbal Club „U” Craiova SA din FRF, contractele civile dintre club și jucătorii săi de fotbal au fost desființate, iar aceștia au fost legitimați la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestație aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea în condițiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenței unor obligații față de bugetul statului.
„Mai precis, la data de 31 ianuarie 2011, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale S.C. FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. și totodată indisponibilizase un număr de 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile cu clubul respectiv, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15.800.000 lei”, au adăugat procurorii anticorupție, menționând că suma de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpaților Sandu Mircea, Dragomir Dumitru și ale Ligii Profesioniste de Fotbal.
DNA a mai precizat că ceilalți zece membri ai Comitetului Executiv al FRF au fost scoși de sub urmărire penală, în condițiile în care votul din ședința de excludere a Craiovei s-ar fi dat „numai ca urmare a exercitării influenței și autorității de către Sandu și Dragomir, fără a fi în deplină cunoștință de cauză referitor la conținutul a ceea ce s-a susținut că este o abatere disciplinară gravă”.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER