Viorel Moldovan a revenit în Giulești după 6 ani, de data asta în postura de antrenor al echipei. Aducerea lui Viorel Moldovan este și o lovitură de imagine pe care conducătorii giuleștenilor o dau într-un moment dificil al clubului. Deși a jucat doar un sezon în tricoul Rapidului, între 2006 și 2007, fostul atacant a rămas în inima suporterilor din Giulești. „Nu o să uităm niciodată cum plângea pentru echipa asta după meciul cu Steaua din Cupa UEFA”, au spus mai mulți dintre fanii rapidiști.
Astăzi, fostul atacant a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă. Noul antrenor speră să aducă Rapidul în Liga 1 la finalul sezonului.
„Presiune am avut și ca jucător, nu mai vorbesc acum, ca antrenor. Vin într-un moment delicat, nu curge lapte și miere, dar sper să creez o stare de spirit, o emulație, să ducem Rapidul acolo unde îi este locul. O să încerc să le transmit și jucătorilor multă seriozitate, implicare, profesionalism. Mi-am dorit de foarte mult timp să vin să antrenez Rapidul. Acum se văd caracterele puternice. În viață trebuie să și dai, nu numai să iei. E momentul să au și eu ceva pentru Rapid, care mi-a dat foarte mult pe final de carieră. Sper să aducem Rapid pe prima scenă. Trebuie multă muncă cu ei, sunt copii de caracter, trebuie educați tactic. Sunt convins că, dacă aducem două trei plombe, jucători cu experiență, potențial este și cred că avem capacitatea de a promova. Nu avem timp de pierdut, Rapid trebuie să fie pe prima scenă. Nu cer luna de pe cer. Să avem niște condiții normale, decente. Sunt anumite aspecte aici, trebuie rezolvate. Vreau să văd jucătorii că vin cu plăcere la antrenament, angajații că zâmbesc, puținul ăla trebuie rezolvat”, a spus Moldovan.
Viorel Moldovan a vorbit despre situația lui Daniel Pancu, atacantul refuzând oferta antrenorului de a-l ajuta la pregătirile echipei.
„Pancu e un jucător de mare experiență, e vocea mea din vestiar, mă bazez foarte mult. A refuzat să fie unul dintre colaboratorii mei, vrea să joace, să se concentreze la ce face pe teren. Mă baze pe caracterul lui, pe spiritul lui de luptător”, a mai spus Moldovan.
28 de meciuri a jucat Viorel Moldovan la Rapid în sezonul 2006 – 2007 al Ligii I. În acel campionat, atacantul a marcat nouă goluri pentru giuleșteni
Viorel Moldovan a pregătit trei echipe până acum: Vaslui (2008-2009), Brașov (2009-2010) și Sportul Studențesc în 2010
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER