Moldovan: „Avem nevoie de 7-8 jucători, dar deocamdată nu există un buget pentru transferuri”
Antrenorul formației Rapid, Viorel Moldovan, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că în perspectiva promovării în Liga I are nevoie de șapte sau opt jucători în pauza competițională din iarnă, dar în același timp recunoaște că în momentul de față nu există un buget pentru transferuri.
„Nu am un buget de transferuri deocamdată pentru pauza din iarnă. Eu în mare parte sunt mulțumit de lot, însă pentru a pregăti echipa în vederea promovării este nevoie de întăriri. Cred eu că îmi trebuie 7-8 jucători, acum rămâne de văzut dacă vom găsi resursele necesare pentru transferul lor. Primul meu obiectiv este să promovez echipa în Liga I, apoi, bineînețeles, că îmi propun ca Rapid să se bată an de an pentru câștigarea campionatului”, a spus Moldovan.
Prezent la inaugurarea noului fan-shop de la Stadionul Giulești-Valentin Stănescu, tehnicianul formației din Liga a II-a a menționat că acest magazin poate deveni o sursă de venit pentru club. „Este foarte important pentru un club ca Rapid să aibă astfel de fan-shop-uri de unde suporterii să poată cumpăra produse cu însemenele echipei pe care o iubesc. Sper să avem cât mai multe astfel de fan-shop-uri în întreaga țară. Afară cluburile fac încasări mari din aceste produse și ar fi un lucru excelent să se întâmple la fel și la noi. Oricum, acest magazin poate deveni o sursă de venit importantă mai ales în situația noastră actuală”, a explicat Moldovan.
FC Rapid a inaugurat, vineri, noul fan-shop al clubului de la Stadionul Giulești – Valentin Stănescu în prezența directorului de imagine Lucian Ionescu, a antrenorului Viorel Moldovan și a jucătorilor Mădălin Martin, Nicolae Vasile și Andrei Ciolacu. Noul magazin, ai cărui pereți au fost pictați cu însemnele clubului de artistul plastic Nicu Vlăsceanu, va deveni operațional de săptămâna viitoare.