Atacantul echipei CS Balotești, Alexandru Stoica, a fost nevoit să intre în poarta în prelungirile jocului cu SSC Farul, desfășurat sâmbătă dimineață, și a reușit să apere o lovitură de la 11 metri.
În minutul 90+1, SSC Farul a primit un penalty, iar portarul Fulga a fost eliminat. Ilfovenii n-au mai avut schimbări la dispoziție, astfel că atacantul Stoica a fost trimis în poartă. Celestino, cel care mai transformase un penalty în timpul jocului, nu l-a putut învinge pe Stoica. Atacantul a reținut mingea, iar meciul s-a terminat 1-0 pentru SSC Farul, care obține trei puncte importante în lupta pentru evitarea retrogradării.
Chiar dacă echipa lui a pierdut, Stoica a fost extrem de fericit la final, pentru că a reușit să pareze o lovitură de la 11 metri.
VIDEO CU MOMENTUL
Citește și: UTA câștigă derby-ul cu ACS Poli după ce a fost condusă la pauză. Farul ia trei puncte mari într-un meci cu trei eliminați, Argeșul nu bate și Săndoi e pe făraș. Rezultatele etapei 24
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER