Munti nu joacă!**

Dorinel Munteanu are șanse minime să mai joace în acest retur pentru formația de pe Someș.

“Neamțul” trage cot la cot cu jucătorii săi de câteva zile, dar în orb, fiindcă nu știe dacă va mai putea juca până la finalul sezonului. “Oricum nu jucam în următoarele două etape, dar apoi aș fi vrut să intru. Nu știu însă dacă am drept de joc. Conducerea ar fi trebuit să rezolve problema, dar nu știu dacă a interesat pe cineva acest aspect”, a trimis ieri Dorinel o săgeată înspre mai vechiul său dușman, Ioan Mărginean. Administratorul delegat nu a rămas dator, replicând la fel de tăios. “Porumbelul Mărginean poate să zboare la București, să se ocupe de caz, dar nu o poate face de capul lui, trebuie să i-o ceară Consiliul de Administrație. În 9 luni am mers la București de 5 ori cu avionul și de 27 de ori cu mașina ca să rezolv problemele clubului, nu mi-e greu să mai merg o dată”, a ripostat “Limoniul”. El a explicat și că legitimarea lui Dorinel nu este o sarcină dificilă. „Trebuie doar să facem un memoriu la Comisia pentru Statutul Jucătorului. Munteanu a fost transferat la Steaua și ca jucător, dar cum nu a fost legitimat acolo în decurs de 45 de zile, cum prevede legea, l-am putea legitima din nou la noi”, a dezvăluit Mărginean.

 

Publicat: 06 05. 2009, 09:09
Actualizat: 06 05. 2009, 09:10