Nepotul lui Ilie Balaci, Atanas Trică, a fost transferat la divizionara secundă CSA Steaua, el fiind cedat sub formă de împrumut de Universitatea Craiova, pentru sezonul următor.
Atanas Trică va împlini 18 ani în vara aceasta şi a debutat acum un an în Liga 1 într-un meci Universitatea Craiova – Academica Clinceni. Fiul Lorenei Balaci şi al lui Eugen Trică a şi reuşit să marcheze în primul eşalon, în sezonul recent încheiat, în victoria cu 6-1 a Universităţii Craiova contra lui Dinamo, în deplasare.
Atanas Trică a fost dorit de antrenorul Daniel Opriţa la echipa din Ghencea.
Atanas Trică a fost urmărit de atrenorul Stelei, Daniel Opriţa, într-un joc la echipa a doua a Universităţii Craiova, tehnicianul fiind impresionat de calităţile atacantului de 17 ani.
Trică a avut evoluţii bune în Liga 3, la satelitul Ştiinţei, sub comanda lui Corneliu Papură şi îşi doreşte să evolueze la un nivel superior în stagiunea următoare, în condiţiile în care concurenţa la prima echipă a Universităţii este acerbă, pe postul de atacant soluţiile lui Reghecampf fiind Koljic, Markovic şi Ivan.
El va juca astfel pe piept cu emblema cu care a evoluat şi tatăl său, Eugen Trică, jucător în Ghencea între 1998 și 2003.
„Mi s-a schimbat viața de când am semnat cu Universitatea Craiova. Sunt foarte fericit și mândru că am semnat cu cel mai frumos club din România. Sunt mândru că îmbrac acest tricou prețios. Pentru tot ce înseamnă suflarea alb-albastră, voi muri de gât cu orice adversar care ne va ieși in cale. Sincer, pentru acest lucru m-am apucat de fotbal, pentru a juca la Ştiinţa, era normal să-mi pun în cap încă de la început să joc la cel mai mare club din România. Visul meu este să câștig titlul cu Știința pentru acești suporteri minunați! Știu foarte bine cât de mult ar însemna acest lucru pentru întreaga suflare alb-albastră” spunea Atanas Trică, după transferul la Universitatea Craiova.
Tricoul cu numărul 88, al lui Atanas Trică, a fost cel mai scump la licitaţia umanitară pentru Ucraina, organizată de Peluza Nord şi Universitatea Craiova, la care au fost licitate tricourile care aveau pe spate nume de oraşe ucrainene, purtate de jucătorii Universităţii Craiova la meciul de campionat cu CS Mioveni. Pentru tricoul nepotului lui Ilie Balaci, care avea scris pe spate numele oraşului ucrainean Doneţk, a fost oferită suma de 4.000 de lei, de către un suporter din Corabia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER