„N-avem mândrie”
„U” pierde din turație după ce a fost învinsă și la Salonta, într-un meci în care a rămas și fără fani după jumătate de oră, evacuați de forțele de ordine de pe stadion
Măcinați de accidentări și chinuiți de condițiile de pregătire „studenții” nu mai fac nimic în campionat. Ieri, „U” a pierdut la Salonta după cea mai proastă partidă cu Mihali principal. Iacob (54) a deschis scorul în a doua repriză după un șut de la 35 de metri scăpat printre degete de portarul Fărcaș. „Studenții” nu au contat în atac iar Liberty a majorat scorul cu 10 minute înainte de final prin Birtalan, scăpat singur tocmai cu nefericitul Fărcaș. Ghinionul accidentărilor a urmărit U și la Salonta, Bundea fiind schimbat încp din minutul 35 pentru contractură musculară.
La final, Mihali a și-a ieșit din pepeni și a pus la zid vestiarul. „E cel mai slab meci de când sunt la «U». Mă deranjează să văd că cineva își bate joc de tine, cum a făcut Iacob cu apărătorii mei, și nu iei atitudine! În fotbal trebuie să alergi, nu să stai să privești. Așa nu se mai poate. Ori joacă, ori pleacă. Gata, fac curățenie și bag numai copiii!” a tunat Mihali în vestiar și la conferința de presă. Gică nu l-a iertat nici pe portarul Fărcaș, pentru gafa de la primul gol, dar și-a taxat voalat conducerea. „Am cerut în iarnă ca disperatul să îi aducem concurent lui Fărcaș, dar nimeni nu m-a ascultat! N-am avut azi pic de mândrie, am jucat de parcă eram speriați de bombe!” a mai tunat Mihali.
Fanii evacuați din prima parte
Cei 200 de suporteri ai lui „U”, prezenți la joc, au părăsit micul stadion din Salonta din minutul 34 al partidei după ce au intrat în conflict deshis cu forțele de ordine. Acestea au „taxat” faptul că fanii au aruncat în minutul 28 cu o fumigenă în teren. „Mi-a părut rău de ei, dar nu aveau dreptul să ceară să scot echipa din teren!” a spus la final Mihali.
Articol scris de Nicolae Mihalcea