După ce în urmă cu aproximativ trei săptămâni Ionuț Negoiță își declarase intenția de a investi într-o echipă de fotbal, se pare că acesta s-a decis asupra formației pe care o va susține financiar.Relațiile strânse pe care omul de afaceri prahovean le are cu Nicolae Badea indicau că Dinamo va fi clubul pe care acesta și-ar fi dorit să-l finanțeze, însă reacția celorlalți acționari ai clubului "alb-roșu", Vasile Turcu fiind principalul contestatar, l-au făcut pe propretarul Rin Grand Hotel să se reorienteze. Acum, Ionuț Negoiță pare decis să preia clubul de ligă secundă Progresul.
"Așa este, port negocieri pentru a cumpăra Progresul. Săptămâna viitoare o să programez o conferință pentru a anunța echipa la care o să investesc", a declarat Ionț Negoiță.
Actualul patron al clubului, Marin Dodu, a confirmat negocierile și spune că următoarele zile vor fi decisive.
"Este adevărat că am purtat discuții cu frații Negoiță, însă deocamdată nu am ajuns la nicio concluzie. Sper ca până săptămâ viitoare lucrurile să se lămurească", a spus pentru ProSport actualul patron al Progresului, Marin Dodu.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER