„Noua Știința”, o realitate?** Cum poate fi activat planul lui Pițurcă
Planul lui Victor Pițurcă de a face o echipă a orașului a
stagnat până acum, dar are șanse să revină în forță. Gaz Metan CFR,
echipă pe care Pițurcă o consideră cea mai potrivită pentru a fi
transformată în „Noua Știința”, este aproape de o revenire
surprinzătoare în Bănie.
Problemele mai vechi ale primarului din Severin, Constantin
Gherghe, cu Agenția Națională de Integritate au revenit în
prim-plan, iar acesta riscă să nu mai aibă voie să candideze la
alegerile de anul viitor pentru un nou mandat. În aceste condiții,
Gaz Metan ar pierde sprijinul de care se bucură acum la Severin.
Pentru a nu rămâne „descoperiți”, oficialii clubului oltean au
decis să convoace marți Consiliul de Administrație, ședință în urma
căreia sunt șanse mari să se decidă revenirea echipei la Craiova.
Totodată, la ședință s-ar putea stabili și dacă Gaz Metan va
continua în aceeași formulă sau dacă va încerca să-și caute
parteneri puternici. Surse din cadrul clubului spun că mai marii
Gazului ar agrea o colaborare cu Primăria Craiovei, după modelul
încercat la Severin, pentru a crea un club capabil să se bată la
promovare.
750 de mii de euro ar fi
dispusă să ofere Primăria Craiova echipei orașului, conform lui
Victor Pițurcă