CSA Steaua și Dinamo au făcut spectacol în tribunele stadionului Ghencea, însă show-ul s-a lăsat cu amenzi drastice pentru clubul gazdă. Jandarmeria București a anunțat valorile sancțiunilor pe care „militarii” le vor avea de achitat.
Clubul Sportiv al Armatei a primit două sancțiuni contravenționale în valoare de 33.000 de lei, iar nici societatea specializată de pază nu a scăpat fără amendă: 5.000 de lei va avea de achitat firma în cauză, pentru nerespectarea obligațiilor.
„Organizatorului jocului sportiv i-au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale, cu amendă, în valoare totală de 33.000 de lei, iar societăţii specializate de pază o sancţiune contravenţională, cu amendă, în valoare de 5.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin”, a anunţat Jandarmeria București.
Conform sursei citate, au fost întocmite și 14 acte de sesizare, 8 dintre acestea având legătură cu folosirea materialelor explozive în tribunele arenei din Ghencea.
Suporterii au primit 28 de sancțiuni contravenționale pentru violență și deranjarea liniștii publice, iar 17 dintre aceștia nu vor avea dreptul de a intra pe stadion între 6 luni și 1 an.
După ce arbitrul George Găman a fluierat finalul meciului CSA Steaua – Dinamo, scor 2-0, suporterii din PCH au dat foc scaunelor din peluza oaspeților.
„Nu am văzut ca au dat foc la scaune cat am fost pe teren. E păcat, ar trebui sa fim fair-play, sa ne incurajam echipele. Ii înțeleg si pe ei. Si noi poate eram in aceeași situație si nu ne convenea. Trebuie sa acceptam si sa pierdem”, a spus Daniel Oprița
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER