Nu mai vrea să joace pe burta goală!** Cel mai bine plătit jucător din Liga a doua, exclus din lot
Cel mai bine plătit jucător de la Poli Timișoara nu mai vrea să joace pe burta goală, motiv pentru care Vali Velcea l-a exclus din lot.
Dorin Goga, a intrat în conflict cu conducerea clubului, din cauza restanțelor salariale pe care le are. Aceste probleme s-au făcut simțite și în modul în care fotbalistul s-a pregătit în ultimele săptămâni. Antrenorul echipei l-a pedepsit ținându-l rezervă în primele cinci etape din retur, iar astăzi l-a trimis la echipa a doua.
Jucătorul de 27 de ani își va depune memoriu pentru a deveni jucător liber de contract, deoarece nu și-a mai primit salariul de mai bine de trei luni. Goga nu va face deplasarea la Turnu Severin, cu prima echipă și probabil că nu va merge nici cu Poli II în deplasarea de la Sebiș, din Liga a III-a.