O legendă a Rapidului îl trage de urechi pe Daniel Pancu: „Nu spunea el că i-a promis Victor Angelescu un proiect pe vreo 10 ani? A fost prea naiv!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Nicolae Stanciu (46 de ani), fost jucător important al Rapidului, a vorbit în exclusivitate pentru ProSport despre situația lui Daniel Pancu, antrenor demis și numit ulterior în funcția de președinte.

Fostul fotbalist și-a criticat colegul de breaslă pentru, spune el, naivitatea de care a dat dovadă și încrederea pe care și-a pus-o în anumiți oameni, făcând referire și la finanțatorul actual al Rapidului, Victor Angelescu.

Nae Stanciu: „Daniel Pancu a fost naiv”

„De când îl știu eu s-a tot răzgandit. Dar nu spunea el că Angelescu i-a promis un proiect de vreo zece ani? Chiar am fost mirat, pe aici, pe la noi în țară, când cincinalul se făcea în 4 ani jumătate. În primul și-n primul rând a fost destul de naiv, din punctul meu de vedere, nu mă așteptam la naivitatea lui și la credulitatea lui în materie de a cunoaște omul. A lucrat cu cei mai mari antrenori, au fost și conducători destul de importanți și destul de versați și versatili la Rapid, îmi pare rău de el”, a spus Nae Stanciu, pentru ProSport.

Daniel Pancu, președinte sau antrenor?

Nae Stanciu îi urează lui Daniel Pancu să rămână în cadrul clubului Rapid, dar îi amintește și ce declarații a făcut în trecut, cu privire la visurile lui de a antrena echipa națională a României, Beșiktaș, echipa din Turcia la care a evoluat, și bineînțeles, Rapidul, echipa lui de suflet.

De asemenea, fostul fotbalist i-a transmis că toți ceilalți rapidiști vor fi alături de el în cariera pe care va vrea să o urmeze.

„Sper să rămână în funcția de președinte atâta timp cât va fi nevoie, poate să își reconsidere poziția lui despre fotbal, să rămână și să devină un conducător strălucit, tot în preajma Rapidului. Sau, dacă vrea să mai antreneze, nici un fel de problemă. Dar, din ce îmi aduc eu aminte din declarațiile lui că vrea să antreneze naționala, Beșiktașul și Rapidul vreo 10 ani de zile, momentan trebuie să-și ia o pauză, să-și ia licențele, să-și revizuiască el atitudinea față de ceea ce vrea el în viață și noi îl susținem

Noi, chiar dacă am fost puțin supărați pe el, nu am ieșit în presă, nu am pus o presiune mai mare pe el când mergea mai slab Rapidul, întotdeauna am încercat să-l apărăm, să-l ajutăm, nu ca la celelalte echipe, ați văzut cum se sfâșie între ei foști mari jucători de legendă și ce am citit acum în presă. La Rapid, atât eu, cât și Daniel Niculae, Maftei și Schumacher și toți care am jucat cu el întotdeauna îl vom apăra. Așa a fost el, mai boem, este o copie fidelă a regretatului Nae Manea și, ca atare, noi suntem alături de el. Nu trebuie să punem o presiune mai mare, să-i disecăm jocul…”, i-a transmis Nae Stanciu lui Daniel Pancu.

„Pancu are stofă de antrenor, i-aș da pe mână o echipă din Liga 1”

În ceea ce privește calitățile de antrenor ale lui Daniel Pancu, Nicolae Stanciu are mare încredere în el și chiar spune că dacă ar avea această posibilitate i-ar da pe mână o echipă importantă din Liga 1.

„El are stofă de antrenor, dar ca majoritatea jucătorilor care au fost genii în fotbal, de au lucrat la creație, ei trebuie să aibă pe mână echipe deja cu un lot făcut, cu transferuri, cu buget, cu stadion, deci nu sunt făcuți să înceapă de la Divizia a 4-a, a 3-a.

Cu siguranță, eu i-aș da pe mână o echipă bună din Liga 1. Cu cea mai mare plăcere i-aș da, dacă aș putea să fiu patron. Dar acum, patronatul de la Rapid, vă dați seama, sunt președinți, patroni, se schimbă între ei, în fine, sunt o mare familie și el știe mai bine ce are de făcut”, a conchis Nicolae Stanciu.

Publicat: 02 06. 2020, 13:38