Oprea, în probe la Poli Iași
Mircea Oprea regretă despărțirea de formația patronată de Gheorghe Ștefan.„Am 28 de ani și consider că pot face față la nivelul primei ligi. Dacă era să joc în Liga I nu mai plecam niciodată de la Ceahlăul. Nu m-am gândit să joc în străinătate. Am strâns 200 de meciuri în primul eșalon, unde am marcat 30 de goluri, dar îmi pare rău că în returul campionatului trecut n-am fost folosit prea mult. Am jucat în vreo trei meciuri titular, am dat două gouri, iar cel mai mare regret este retrogradarea, prima din viața mea, care este ca o pată pe cartea mea de vizită“, a spus Oprea, care mâine va afla dacă Ionuț Popa îl va ține în lotul lui Poli Iași: „Aștept să văd ce spun cei de la Politehnica Iași. Aștept să văd ce zice și domnul Popa. Sunt tentat să joc la orice echipă de prima ligă, chiar dacă multe formații au deja loturile stabilite și chiar cantonamentele terminate“.
"Cel mai mare regret este retrogradarea, prima din viața mea, care este ca o pată pe cartea mea de vizită. Aștept să văd ce spun cei de la Poli Iași" – Mircea Oprea, atacant Ceahlăul