Patronul Științei, atacat de un fost aliat:** „Mititelu nu are nici minte, nici bani! În Liga I vom fi suporterii Pandurilor”
Știința, cea mai iubită echipă din Oltenia, a ajuns din nou în
ligile inferioare ale fotbalului românesc. Pe lângă neprimirea
licenței pentru viitorul sezon al Ligii I, echipa patronată de
Adrian Mititelu a retrogradat în eșalonul secund.
Unul dintre oamenii care a fost alături de Adrian Mititelu la
conducerea Științei, Silvian Cristescu, „a întors armele” împotriva
patronului și îl acuză pe acesta de situația în care a ajuns clubul
oltean.
„E puțin spus că nu-l agreez pe Mititelu. Adevărul este
evident: acest om nu are nici minte, nici bani, nu are nimic! Toată
lumea spera că o să aibă bani pentru proiectele pe care le-a
anunțat, ne aburea cu promisiuni și minciuni. Este adevărat că
minte nu a avut niciodată, dar speram cu toții că va asigura buget.
Ne-am înșelat.” a spus Cristescu pentru Gazeta de
Sud.
Fostul președinte al Craiovei speră ca oltenii să aibă o nouă
echipă în Liga I din următorul sezon.
„Nu mă mai interesează Universitatea atâta timp cât acest
om se află la club. Ca să răspund la întrebarea propriu-zisă: nici
nu-mi închipui prima ligă fotbalistică fără Craiova! Din păcate,
asta-i situația. În Liga I vom fi suporterii Pandurilor… Și,
poate, în celălalt sezon, 2012/2013, vom avea și altă echipă din
Oltenia în primul eșalon, Alro Slatina, Gaz Metan CFR Craiova, cine
știe?!” a mai spus fostul președinte al oltenilor.
În final, Cristescu a vrut să le transmită un mesaj fanilor
Științei, atât de încercați de situați în care se află echipa
favorită.
„Să aibă răbdare, ce putem să facem? Mai devreme sau mai
târziu, o să fie o Universitatea Craiova curată! Sperăm că mai
devreme. Oltenilor, Craiovei, îi trebuie o Știința, repet,
curată!” a încheiat Cristescu.