Poli, fără campioni!** Jucătorii cu trofee în palmares au părăsit Timișoara! Noua strategie a lui Iancu

În doar un an, Poli Timișoara a pierdut nouă din zece fotbaliști care au trofee în palmares. Singurul rămas e Lepmets

Retrogradarea Timișoarei în Liga a II-a, dictată în birouri, a dus automat la plecarea celor mai importanți jucători de la echipă. Astfel, în mai puțin de un an, Poli a rămas fără nouă din cei zece fotbaliști care au în palmares trofee câștigate cu alte formații.

Poli nu a cucerit niciun trofeu în perioada BkP, dar a avut în lot mulți jucători obișnuiți cu câștigarea campionatelor sau a Cupelor. În urmă cu un an, Timișoara avea zece jucători care dețineau în palmares, în total, 33 de trofee. Acum, în lot a mai ramas un singur jucător care știe ce înseamnă să câștigi ceva în carieră: Sergei Lepmets. Estonianul a fost de trei ori campion și a cucerit două Cupe în țara sa înainte să vină la Timișoara. Lotul lui Poli are acum în „palmares” cu 28 de trofee mai puțin decât anul trecut.

Cei mai mulți dintre fotbaliștii titrați au părăsit „corabia” în vară, imediat după ce echipa a fost trimisă în liga secundă, iar ultimul dintre ei, Tameș, a făcut-o recent, fiind îndepărtat de la echipă din cauza salariului, dar și a vârstei sale (33 de ani). Aruncat ca o măsea stricată, mijlocașul a revenit la Dinamo, acolo unde a cucerit consacrarea.

„Acum punem accentul pe tineri!”

Jucători precum Alexa, Zicu, Ghionea sau Tameș au plecat cu regretul că nu au apucat să cunoască succesul și la Timișoara, iar Poli a rămas fără jucători cu experiență, lucru premeditat de patron, care a planificat o întinerire masivă a echipei. „Cel mai important e să pregătim clubul pentru viitor. Ne bazăm foarte mult în prezent pe tineri și pe creștea lor”, a spus Marian Iancu, referitor la situația actuală a clubului alb-violet.

14 jucători au plecat de la Timișoara în vara anului trecut


Publicat: 11 02. 2012, 13:07
Actualizat: 11 02. 2012, 13:11