Poli și Craiova scapă de Liga a III-a din cauza unei situații INCREDIBILE!** Cum vor arăta cele două serii din Liga a II-a
Poli Timișoara și Universitatea Craiova vor scăpa de Liga a
III-a datorită sau din cauza dezastrului în care se zbate fotbalul
din România, informează cotidianul „Puterea” Concret, 20 dintre cele 32 de
echipe din eșalonul secund au grave probleme financiare și nu vor
primi licența pentru Liga II.
Toată nebunia a fost declanșată de introducerea licențierii și
pentru cluburile din liga a doua. Decizia FRF a măturat eșalonul
secund, aproape două treimi dintre echipe nefiind în
normalitate.
În aceste condiții, cei care conduc fotblul din România au luat
decizia ca normele impuse de Comisia de Licențiere să nu mai fie
luate în calcul în alcătuirea celor două serii. Informația este
confirmată de Viorel Duru, președintele Comisiei de
Licențiere
„Pot să anticipez că multe echipe au probleme, dar vom da
un comunicat în ultima zi a acestei luni. Între 1 și 4 iulie,
cluburile fără licență pot trimite cereri, iar Comitetul Executiv
le va analiza. Poli Timișoara și Universitatea Craiova sunt în Liga
a II-a în momentul de față, dar dacă procesul nu contează, au
asigurat locul în această divizie. Practic, va conta doar
rezultatul de pe teren”, a explicat Duru pentru „Puterea”
„Nu e treaba mea, eu sunt doar cu licențierea. Comitetul Executiv
are atribuțiile necesare pentru a completa seriile, astfel că
această vară va fi una de tranziție pentru fotbalul mic. Situația
este oricum dramatică!”, a mai spus Viorel Duru.
Cum ar putea arăta cele două serii
Seria I:
Unirea Urziceni *
Victoria Brănești
Săgeata Năvodari *
Delta Tulcea
Dunărea Galați
CS Otopeni
FC Botoșani
Viitorul Constanța
Astra II Giurgiu
Gloria Buzău
FC Snagov
Dinamo II
Farul Constanța
ACSMU Poli Iași
FCM Bacău
Callatis Mangalia
Chindia Târgoviște
Seria a II-a:
Universitatea Craiova
Poli Timișoara
Gloria Bistrița
FC Bihor
Voința Sibiu *
ALRO Slatina
CSM Râmnicu Vâlcea
UTA Arad
Arieșul Turda
Gaz Metan CFR Craiova
Unirea Alba Iulia
FC Argeș
Mureșul Deva
CSM Slatina
Luceafărul Oradea
FC Baia Mare
- *Săgeata și Voința vor juca baraj
pentru un loc în Liga I. Unirea Urziceni nu a solicitat licență
pentru liga secundă și, probabil, se va desființa