Horia Manoliu, președintele AFC Rapid, echipa din Liga 4, a reacționat, în exclusivitate pentru ProSport, după ce Curtea de Apel a Tribunalului București a decis astăzi că sigla Rapidului din Liga 2 poate fi folosită și de echipa sa.
„Sincer, nu mă așteptam la acest deznodământ. Când am aflat rezultatul lecturam bombele legate de baza Pro Rapid, care ar urma să dispară. Pe noi ne-a luat din scurt toată treaba asta. Mâine vom face un comunicat oficial care va apărea în jurul prânzului. Ei au cerut în Tribunal să se judece prin ordonanță prezidențială că au exclusivitate pe siglă. Acum, la Curtea de Apel, ni s-a dat dreptate nouă. Sigla va putea fi folosită și de noi, și de ei până la terminarea proceselor.
O echipă înființată în 2018 nu poate avea întâietate în fața unei echipe din 2001. E ca în cazul CSA Steaua – FCSB. Ei astăzi au invocat exclusivitatea prin faptul că ar fi cumpărat acea siglă, dar Curtea de Apel ne-a dat nouă dreptate. Cu siguranță, motivarea nu va apărea până pe 15 mai din cauza pandemiei”, a declarat Horia Manoliu pentru ProSport.
Fostul director de marketing de pe vremea lui George Copos, Horia Manoliu, susține că se gândește serios la promovarea în ligile superioare.
„La ora actuală există Fotbal Club R București și Asociația Fotbal Club Rapid București. Totul se rezumă la întâietate. Noi am avut sigla cu vulturul pe piept și în Liga 4. Datorită acestui lucru a apărut această ordonanță făcută de cei din Liga 2. Mâine vom lămuri totul printr-un comunicat. Dar din punct de vedere juridic s-a făcut un pas înainte.
Avem și gânduri de promovare pe viitor. Visul oricărei echipe din ligile inferioare este să promoveze. Ia exemplul lui Carmen. A vrut să facă o chestie, dar n-a reușit. Când și-au dat seama că în fotbal nu-i așa ușor…”, a adăugat Manoliu.
AFC Rapid ocupă locul 14 în Liga 4, cu 15 puncte. Clasamentul e condus de CSA Steaua, cu maximum de puncte din 18 etape. Locul 2 e ocupat de Fotbal Club Rapid II.
Curtea de Apel București (CAB) a decis, miercuri, că sigla Rapidului, echipa din Liga a 2-a, poate fi folosită și de AFC Rapid, club aflat în Liga a 4-a.
Fotbal Club Rapid, echipa aflată în liga secundă, a solicitat judecătorilor exclusivitate asupra emblemei, însă Curtea de Apel a respins acțiunea. Decizia este definitivă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER