Primul transfer din era Nețoiu. FC Voluntari se întărește cu un fundaș brazilian

Sursa foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Nețoiu a promis că va întări FC Voluntari și se ține de cuvânt. Fundașul brazilian Rafael Garutti va fi primul transfer din pauza competițională a iernii.

Fostul acționar dinamovist vrea ca ilfovenii să revină pe prima scenă a fotbalului românesc la finalul acestui sezon. În momentul de față sunt în grafic, ținând cont că ocupă poziția a doua, la doar un punct distanță de podium.

Rafael Garutti, primul transfer al lui FC Voluntari după venirea lui Gigi Nețoiu

Potrivit fanatik.ro, Rafael Garutti s-a înțeles deja cu FC Voluntari, astfel că anunțul oficial va fi făcut în scurt timp. Ovidiu Burcă îl va avea sub comandă în stagiul de pregătire din Antalya.

Fundașul brazilian și-a încheiat conturile cu CS Mioveni, care se va retrage din Liga 2, pe fondul problemelor financiare. În actuala stagiune a bifat 14 meciuri și a reușit să marcheze un gol.

Nețoiu are planuri mari în calitate de investitor al formației care a retrogradat în precedenta stagiune. Mai întâi vrea să revină în Superligă, apoi să lupte pentru locurile 7-8.

„Important e că suntem în play-off, important e că am câștigat astăzi și sper că o dată cu venirea unor jucători de divizia A în retur să trăim altfel emoțiile, pentru că murim acolo cu toții. Încercăm să aducem 10-12 jucători de divizia A.

 

Am mers pe mâna profesioniștilor, merg pe mâna lui Burcă și sper să promovăm, iar la anul să ne batem la locurile 7-8. Vrem să aducem și de afară jucători, deci sper să vedem o altă echipă din retur”, a declarat omul care a sprijinit financiar de-a lungul timpului Universitatea Craiova și Dinamo.

Victor Pițurcă neagă implicarea la FC Voluntari

Dat ca sigur la FC Voluntari, în funcția de director general, Victor Pițurcă a refuzat propunerea bunului său prieten, preferând să-l sprijine doar cu sfaturi. A dat, însă, asigurări că se construiește o echipă puternică.

„Au apărut informații că aș fi venit la Voluntari, dar nu e adevărat. Mă leagă două lucruri de Voluntari: în primul rând că stau în Voluntari și, în al doilea rând, că a venit Gigi Nețoiu, prietenul meu.

 

În acest sens, sigur că mai discută cu mine, pot să îi dau un sfat, dar nimic mai mult. (n.r. A încercat să vă convingă să veniți la echipă?) Normal, își dorește lucrul ăsta, dar nu este cazul. El are planuri mărețe și cred că va face lucruri bune. Ce pot să spun este că sfatul meu a fost să meargă pe tineri, ca în doi-trei ani să devină o forță în fotbalul românesc. Părerea mea este că numai așa se poate întâmpla acest lucru.

 

Vizavi de promovare, sigur că își dorește, va aduce câțiva jucători. Dacă va reuși să obțină numele pe care mi le-a spus, o să facă o echipă bună și o să promovez”, a spus fostul selecționer.

Publicat: 15 12. 2024, 17:47
Actualizat: 15 12. 2024, 17:52