Prodan a plecat imediat la Cluj!
Cel mai bun prieten al lui Anton Doboș, fostul internațional Daniel Prodan a rămas înmărmurit când a primit cumplita veste. După ce a luat legătura cu membrii familiei fostului său coechipier, Didi s-a urcat grăbit în mașină și a plecat spre Cluj. Transfigurat de durere, directorul sportiv al FRF a plâns ca un copil și s-a rugat în permanență pentru viața prietenului său. A vorbit aproape încontinuu la telefon, fie pentru a afla cum evoluează starea de sănătate a fostului stelist, fie pentru a-i ține la curent cu detalii pe cei apropiați. Și alți oameni de fotbal așteptau cu înfrigurare vești dinspre spitalul de la Cluj. „Îmi doresc foarte mult ca el să treacă peste această perioadă critică. Este un om deosebit, un mare caracter”, a declarat și fostul selecționer Anghel Iordănescu, în vreme ce Adrian Ilie a spus: „Ne cunoaștem de atâta timp, am jucat împreună la Steaua și e nedrept ce se întâmplă. E o situație delicată pe care sper s-o depășească”.
"Pentru mine Toni este un om deosebit și un prieten drag. Pot să spun chiar că îmi este ca un fiu. El nu a supărat niciodată pe nimeni, și-a trăit viața echilibrat" – Dumitru Dumitriu, fost antrenor