Răchită: „Am fost dat afară pentru că nu accept decât performanța!”

Fostul antrenor al echipei de ligă secundă FC Ploiești, Valeriu Răchită, a dezvăluit un lucru incredibil: i s-a aprobat demisia depusă în urmă cu aproximativ cinci luni de zile! Ba chiar mai mult, acesta a fost informat de decizie prin poștă.

"Am fost dat afară într-un mod neelegant, ca să mă exprim eufemistic. L-am căutat la telefon pe domnul Niculaie timp de o lună și, după aceea, președintele comitetului director m-a anunțat că am fost demis și că o să primesc decizia prin poștă. Nu mi s-a prezentat niciun motiv, ci pur și simplu decizia. Ieri mi-am reziliiat contractul cu Ploieștiul. În august mi-am dat demisia din cauza atitudinii unui om din conducere. La vremea aceea domnul Niculaie nu a vrut să audă de demisie, dar acum mi-au spus că mi-au aprobat demisia de atunci. M-au dat afară pentru că sunt un antrenor incomod, care nu acceptă decât performanța", a spus Răchită la gsptv.

Publicat: 07 01. 2009, 19:57