Rapid – CSMS Iași 0-2. Moldovan: „Am jucat execrabil, sunt șocat de evoluția noastră”

Antrenorul formației Rapid, Viorel Moldovan, a declarat, sâmbătă, după înfrângerea cu scorul de 2-0 suferită pe teren propriu cu CSMS Iași, că este șocat de „jocul execrabil” al echipei sale în această partidă.

„Sunt surprins și eu de modul în care ne-am prezentat azi. A fost o victorie meritată a celor de la Iași. Noi am făcut un joc execrabil, sunt șocat de evoluția echipei mele. Parcă am fost o echipă adunată de pe stradă. A fost o zi mizerabilă pentru noi, sper să trecem peste acest eșec„, a spus Moldovan.

Tehnicianul a adăugat că Rapid a fost depășită la toate capitolele de adversara sa. „Am fost depășiți la toate capitolele. Multe interpretări greșite. Nu există ghinion. CSMS Iași a fost mai bună azi decât noi, am pierdut primul loc. Trebuie să ne asumăm evoluția de azi, să fim bărbați și să o luăm de la capăt. Asta e viața. Îmi pare rău pentru suporteri care au venit azi în număr mare”, a precizat Viorel Moldovan.

De cealaltă parte, antrenorul formației CSMS Iași, Marius Lăcătuș, a declarat la finalul partidei că jucătorii săi trebuie să evolueze în fiecare partidă cu aceeași dăruire pentru a-și îndeplini obiectivul. „Era important pentru noi să scoatem maximum din acest meci și am reușit. Sunt trei puncte foarte mari în perspectiva play-off-ului”, a menționat Lăcătuș.

Formația Rapid a pierdut, sâmbătă, cu scorul de 0-2, partida disputată pe teren propriu cu CSMS Iași în cadrul etapei a XX-a a Ligii a II-a.

Mediafax

Publicat: 15 03. 2014, 20:31
Actualizat: 15 03. 2014, 20:32