Rapid s-a reunit sub comanda lui Dan Alexa. Programul giuleștenilor: vizita medicală, antrenamente la Buftea și cantonament în India. Surpriză: jucătorul crescut de Barcelona care s-ar putea întoarce în România

Lider în Seria 1 a Ligii 2 după prima parte a campionatului, la egalitate cu Dunărea Călărași, Rapid București s-a reunit luni la Pro Rapid, unde au fost prezenți 29 de jucători aflați în acest moment sub comanda lui Dan Alexa, printre ei numărându-se și juniori ai clubului, care, cel mai probabil, nu vor rămâne la prima echipă.

La doar câteva zile de la reunire, vineri, rapidiștii vor face vizita medicală, urmând să se antrenze în țară, la Buftea, până pe 3 februarie, data la care este programată plecarea în cantonamentul din India, unde fotbaliștii lui Dan Alexa vor participa, în premieră pentru fotbalul românesc, la un turneu amical la care vor lua parte mai multe echipe Under 23. După exoticul stagiu indian, giuleștenii se vor întoarce în România pe 20 februarie și vor avea la dispoziție o săptămână pentru a pregăti primul meci oficial al părții secunde a sezonului, cu Academica Clinceni, unul dintre adversarii direcți în lupta pentru promovare.

Pe lângă Vlad Morar (22 de ani) și Nicușor Fota (19 ani), achizițiile anunțate zilele trecute de administratorul special Radu Birlică, la reunirea lotului s-a prezentat și Doru Bratu (26 de ani), fundașul central crescut de Rapid, dar care și-a făcut un nume în fotbalul românesc la Steaua, unde a fost adus de Laurențiu Reghecampf. Impresariat de soția antrenorului Stelei, Bratu e la un pas de revenirea în Grant după experiențele nereușite de la Pandurii T și Universitatea Cluj și o primă parte bună a sezonului la Farul Constanța: „Bratu încă nu a semnat, dar știu că s-a înțeles cu clubul”, a spus antrenorul Dan Alexa, potrivit Digi Sport.

La capitolul plecări, Rapid s-a despărțit deja de spaniolii Feran și Pulpo Romero, care a revenit în țara sa natală, Iulian Manea și Cioablă, urmând ca lotul să fie întărit în perioada următoare. Printre țintele lui Dan Alexa se numără Paul Batin, jucător rămas liber de contract după despărțirea de FC Botoșani, și Edu Oriol, mijlocașul ofensiv spaniol crescut de Barcelona, care a mai jucat în Giulești sezonul trecut, dar și un goalkeeper care să asigure concurența pentru Virgil Drăghia, rămas singurul portar din lot: „Mă bazez pe Drăghia. Vom încerca să aducem un portar junior, ca să avem și o alternativă, dacă vom evolua cu un junior în poartă, dintre cei sub 20 de ani, pentru că trebuie să avem doi în teren pe tot parcursul meciului. Edu Oriol e pe listă. Este un jucător de calitate, de ultima pasă. O altă dorință e ca cei care vor veni să vină cât mai repede, pentru a prinde perioada de pregătire”, a mai spus Dan Alexa.

 
Publicat: 11 01. 2016, 13:20
Actualizat: 11 01. 2016, 13:45