Reforma în fotbalul mic: echipe mai puține!** Cum va fi noul sistem competițional

Comitetul Executiv al FRF a aprobat ieri noul sistem
competițional în Liga a II-a și Liga a III-a pentru următorii trei
ani, care include și trecerea la un sistem play-off/play-out

Reforma fotbalului mic se va produce în trei pași, conform
proiectului votat ieri de Comitetul Executiv, însă schimbările care
vor avea loc se referă doar la numărul de echipe din fiecare serie
și în niciun caz la reducerea numărului de serii din fiecare
eșalon.

Cu alte cuvinte, deși se reduce numărul de echipe, în vara lui 2013
vom avea tot două serii la Liga a II-a și șase la Liga a III-a,
vehiculata idee a unei singure serii de Liga a II-a nefiind în
planurile FRF.

Trebuie spus că reforma sistemului competițional nu afectează
sistemul de promovare, în următoarele trei sezoane urmând a urca
din Liga a II-a tot primele două locuri, iar din Liga a III-a tot
câștigătoarele fiecărei serii.

96 de
echipe din 2013

Prima etapă a schimbării va avea loc la finalul noului sezon,
atunci când Liga a II-a și Liga a III-a vor rămâne cu câte 14
echipe pe serie prin creșterea numărului de retrogradate. În
sezonul imediat următor, cele două eșaloane vor mai pierde câte
două echipe din fiecare serie, ajungându-se la 12 echipe.

Punctul final îl constituie sezonul 2013-2014, atunci când cele
două ligi se vor disputa în două faze. Astfel, după 22 de etape ale
sezonului regulat se va trece la a doua fază cu play-off și
play-out în sistem tur-retur.

Publicat: 09 07. 2011, 03:00
Actualizat: 09 07. 2011, 03:00