Relațiile dintre acționarii „șepcilor-roșii” se răcesc pe zi ce trece
Strategia adoptată de Oncos i-a îndepărtat pe acționarii minoritari ai Universității Cluj, care bat în retragere, nemulțumiți că principalul acționar ia de unul singur deciziile importante din viața echipei.
„Nu știu nimic din ce se întâmplă la echipă. Se pare că acționarul majoritar se descurcă singur, pentru că nu se consultă cu nimeni în luarea deciziilor. Până acum, nu ne-au prezentat încă un buget și un plan de redresare. Poate că nu-l au. Oncos își aduce aminte că mai există și alți acționari în club doar când e vorba de cheltuieli”, și-a explicat nemulțumirea Mihai Drăgotoiu, reprezentantul Impact. Investitorii clubului nu se înghesuie la ședințele Consiliului de Administrație, astfel că la ultimele întruniri au participat doar reprezentanții Oncos, în timp ce Impact, Ben@Ben, Banca Transilvania și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca nu și-au desemnat un delegat. „Nu ne-am numit încă un reprezentant în Consiliul de Administrație și nici n-o să o facem în curând, atâta timp cât nu știm încotro se îndreaptă clubul”, a anunțat Drăgotoiu. Acesta a precizat că exclude un parteneriat cu Oncos din cauza viziunilor diferite ale celor două entități. „Noi voiam promovarea încă din primul an”, a conchis Drăgotoiu.