Robu a elucidat misterul:** „Nu-i spunem Politehnica, îi spunem Poli!”
Primarul Timișoarei a recunoscut că vor fi probleme dacă echipa de la Recaș va fi denumită Politehnica, dar crede că nu se vor face confuzii dacă denumirea va conține doar primele patru litere din numele consacrat.
La trei zile după întâlnirea dintre juriștii FRF și delegația trimisă de autoritățile timișene la București și la două zile după comunicatul cu puține lămuriri publicat de Nicolae Robu, primarul Timișoarei a oferit prima declarație legată de noua echipă de fotbal din Timișoara.
Robu a refuzat să dea orice detaliu legat de echipa ce se va muta de la Recaș în Capitala Banatului (de exemplu, care vor fi conducătorii, antrenorul sau jucătorii), însă a vorbit despre problema denumirii. Dacă echipa va purta același nume ca și formația acre a jucat în sezoanele precedente pe stadionul „Dan Păltinișanu”, este posibil ca datoriile lăsate în urmă de Marian Iancu și chiar și de clubul lui Toni Doboș să o urmărească.
„Dacă vrem să reușim, trebuie să avem răbdare. Trebuie să mai așteptați câteva zile până când vă vom putea da alte detalii legate de proiectul nostru. Într-adevăr, cei de la federație ne-au spus că nu ar fi bine s-o numim Politehnica. Universitatea Politehnica deține marca aceasta, iar Marian Iancu nu ar contesta dacă am folosi acest nume, dar pot apărea confuzii, cum a fost cazul celor de la UTA. Nu vrem să riscăm să pățim ca UTA, care a fost trasă la răspundere pentru belelele UTA-ei anterioară. Nu vom risca,așa că nu-i vom spune echipei Politehnica, ci îi vom spune doar Poli”, a declarat Nicolae Robu despre acest subiect.