România, locul 53 în lume!** Consecința: un jucător de națională, în PROBE la o echipă obscură din Ucraina!

Absențele lui Mutu, Tamaș, Raț și Săpunaru la turneul din
America de Sud au coborât România cu 11 locuri în clasamentul FIFA
din luna mai. România a pierdut ambele meciuri din America de Sud,
1-0 cu Brazilia și 2-0 cu Paraguay și a coborât pe locul 53 în
clasamentul FIFA.

Unul dintre jucătorii care au cochetat cu prima reprezentativă
se află de o săptămână în probe la Arsenal Kiev, echipă ce a ocupat
locul 9 în ultima ediție a campionatului Ucrainei. Este vorba de
Ovidiu Dănănae, unul dintre cei mai curtați jucători din Liga 1. De
serviciile sale s-au interesat Dinamo și Steaua, dar fotbalistul a
ales să plece din Liga 1.

Fundașul impresariat de Ana Maria Prodan are șanse să fie
achiziționat de Arsenal doar dacă rămâne liber de contract, prețul
cerut de Adrian Mititelu fiind unul prohibitiv. Dacă va veni în
Ucraina liber de contract, fundașul poate primi un salariu
consistent.

136 de meciuri a
strâns Dănănae în Liga 1 pentru Universitatea Craiova

4 selecții are
Dănănae la naționala României

Publicat: 29 06. 2011, 13:46
Actualizat: 29 06. 2011, 14:00