Românul care a prins mutarea vieții în 2007 nu se mai regăsește. Unde a ajuns mijlocașul de 31 de ani „transferat” de Chivu
Adrian Piț a fost unul dintre jucătorii care au avut șansa de a evolua la o echipă mare din Europa. Monitorizat de AS Roma în timp ce juca pentru elvețienii de la C Bellinzona (din liga a doua), Piț a ajuns în Serie A în vara lui 2007. Un aport important în realizarea mutării l-a avut și Cristian Chivu, care nu a apucat însă să împartă vestiarul cu Piț pentru că în vara acelui an s-a transferat la Inter Milano.
Piț a avut o concurență acerbă la Roma, printre mijlocașii de atunci ai echipei aflându-se Alessandro Mancini, David Pizarro, Daniele de Rossi sau Christian Wilhelmsson. Din păcate, o accidentare într-un meci amical l-a scos din circuit, iar la revenire Piț a fost împrumutat la Pisa și Triestina.
În 2010, după câteva meciuri amicale, Piț s-a despărțit de Roma și a ajuns în Liga 1, la Universitatea Cluj. După doar 9 meciuri pleacă de la Cluj și semnează cu Khazar Lankaran, unde rămâne timp de 3 ani. Revine în Liga 1 la Viitorul, dar nu joacă niciun meci pentru echipa lui Hagi. Ajuns la 31 de ani, Piț se antrenează în aceste zile cu UTA, echipa de unde a plecat în fotbalul mare.
„Adrian Piț e un jucător arădean de mare valoare, pe care îl ajutăm într-un moment mai deosebit pentru el, cu faptul că se antrenează și se pregătește alături de echipă, cu speranța că ne va ajuta și el în îndeplinirea obiectivului”, a declarat Alexandru Meszar pentru sportarad.ro
Adrian Piț s-a născut pe 16 iulie 1983, la Stei. S-a format ca jucător la Romvest Arad, care a devenit în 1999 „pepiniera” grupării UTA. Jucătorul a evoluat o perioadă la UTA, fiind transferat în 2003 la AC Bellinzona, unde i-a avut coechipieri pe Cristian Ianu și Cristian Todea.
200.000 de euro este cota lui Piț pe transfermarkt.de
1 singur meci oficial a jucat Piț la AS Roma