Gabriel Tamaș (36 de ani), fundașul central al lui U Cluj, s-a accidentat la primul său meci oficial în Liga 2, însă fotbalistul nu va sta mult timp departe de teren.
În minutul 78 al partidei cu Aerostar Bacău, Gabi Tamaș a șutat puternic, peste poarta gazdelor, iar apoi a acuzat dureri la piciorul stâng și a fost scos pe targă de pe teren. Acesta nu mai putea călca în picior și a ieșit ținându-l de mână pe unul dintre membrii staff-ului medical de la U Cluj, semn că accidentarea nu este una superficială. Ulterior, fundașul ardelenilor a fost transportat cu ambulanța la spital.
Gabriel Tamaș a avut parte de debutul cel mai ghinionist la Universitatea Cluj. Primul verdict al medicilor a fost ruptură de ligamente, ceea ce l-ar fi ținut pe Tamaș pe tușă peste 6 luni și i-ar fi putut grăbi retragerea.
Marți, 1 septembrie, fotbalistul a fost consultat la Cluj Napoca de un medic specialist și după mai multe investigații veștile n-au mai fost atât de proaste. Gabi Tamaș are ruptură de menisc și întindere de ligamente. Asta înseamnă că trebuie operat la menisc, dar că perioada de pauză este mult mai mică. În 6 săptămâni după operație, fundașul central al trebui să se întoarcă pe teren.
Chiar și așa, U Cluj nu se va putea baza pe Gabi Tamaș mai devreme de finalul lunii octombrie.
„Ar fi o pierdere mare. E un jucător important. Și mai ales pentru grup… e un jucător care trage echipa după el, e antrenorul din teren”, a spus președintele lui U Cluj, Daniel Stanciu, pentru Digi Sport, la finalul partidei de la Bacău.
În ceea ce privește meciul dintre U Cluj și Aerostar Bacău, Daniel Stanciu s-a declarat mulțumit de rezultat, însă a recunoscut că prestația elevilor lui Adrian Falub nu a fost cea mai bună.
„Asta ne doream, să începem cât mai bine, să obținem cele trei puncte. Nu suntem 100% pregătiți de competiție, jucătorii au venit foarte târziu, nivelul nu e cel potrivit pentru a face performanță”, a mai spus Daniel Stanciu.
Sursă foto: Capturi Digi Sport & Telekom Sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER