S-a rupt Săgeata

Săptămâna trecută, FRF a publicat lista celor 21 de echipe fără
drept de promovare, ca urmare a asigurării locului în ligi
superioare prin eludarea meritului sportiv. Sesizările mass-mediei
nu au rămas fără ecou, Săgeata Năvodari (foto) ajungând pe „lista
neagră”.

Anunțul FRF i-a luat prin surprindere pe oficialii clubului din
Năvodari. Dumitru Rida, președintele Consiliului Director al
echipei, susține că formația sa nu e în culpă. „Vom contesta
decizia FRF, deoarece noi nu am încălcat nicio regulă. Regulamentul
din 2008-2009 ne-a permis schimbul de locuri, iar cel din 2009-2010
ne-a permis să participăm la licențierea pentru Liga I, unde am
fost respinși din cauza problemelor de infrastructură. Nu e normal
să dai o decizie cu aplicare retroactivă în plin campionat”, a
declarat Rida pentru Liga2.ro.

Culoar
pentru FC Botoșani

Conform regulamentului, în locul celor de la Săgeata, dacă vor
termina pe poziția secundă, pe care o dețin acum, ar urma să
promoveze următoarea clasată. Pe poziția a treia în
Seria I se află acum Concordia Chiajna. Este de așteptat ca această
echipă să dispară după mutarea Unirii Urziceni la Chiajna. În
consecință, în prima ligă ar putea ajunge, de pildă, FC Botoșani,
care se află acum pe locul al patrulea în serie.

„Trebuia să ne anunțe de la începutul sezonului, nu în
plin campionat. Ar fi o lovitură grea pentru echipa
noastră”
, Aurel Șunda, antrenor Săgeata Năvodari

11 victorii a acumulat Săgeata în
tur, cele mai multe din toată Liga a II-a

Publicat: 01 02. 2011, 08:28
Actualizat: 01 02. 2011, 08:29