Să vină preotul la Focșani!
După meciul de ieri cu Petrolul, scor 0-1, antrenorul lui CSM Focșani, Gică Mihali, crede că nu are noroc și că de aceea echipa sa nu a reușit să învingă până acum în retur.
„Vom aduce preoții la teren, poate ne va merge și nouă mai bine. Avem mult ghinion și poate ne va ajuta și pe noi Dumnezeu să trecem peste această pasă neagră. Este incredibil cum poți rata ocazii clare și nu poți câștiga un meci după ce ai fost tot timpul la conducere“, a spus fostul internațional, care are la activ douã egaluri și douã înfrângeri la comanda echipei focșãnene.
Â
Gică Mihali: „E vina mea“
Tehnicianul CSM-ului, Gică Mihali, a surprins la conferința de presã când a declarat cã întreaga vinã a eșecului cu Petrolul îi aparține în întregime.
„Știu unde am greșit în alcãtuirea echipei și este vina mea cã am pierdut. Am avut prea multã încredere în unii jucãtori, iar aceștia m-au dezamãgit. Viața nu te iartã. Supãrarea mea cea mai mare vine din faptul cã ne pierdem cu firea în fața porții și nu marcãm“, a conchis antrenorul moldovenilor, Mihali.
( George Dumitru )