Decizia luată în privința lui Gabi Tamaș la meciul din Liga 2 dintre Concordia Chiajna și Gloria Buzău, 1-0, ridică multe semne de întrebare privind viitorul fundașului.
Acesta a privit din tribună succesul formației din Jud. Ilfov și este posibil ca fostul fundaș al echipei naționale a României să își fi încheiat deja cariera.
Antrenorul Erik Lincar a explicat că decizia de a-l lăsa pe Gabi Tamaș în afara lotului pentru acest joc este cauzată de unele probleme personale pe care le are fotbalistul.
Concordia Chiajna a învins-o pe Gloria Buzău cu 1-0, meci pe care Gabi Tamaș l-a privit din tribună.
Fostul fundaș al echipei naționale a României nu a fost oprit în lotul pentru această partidă de Erik Lincar, decizie care a ridicat multe semne de întrebare privind viitorul fotbalistului. Antrenorul a explicat, la finalul meciului, că a luat această hotărâre din cauza unor probleme personale ale jucătorului, însă a amintit și de conflictul pe care cei doi l-au avut la începutul sezonului.
Gabi Tamaș i-ar fi anunțat pe oficialii Concordiei Chiajna că are de gând să renunțe la fotbal, a anunțat GSP, aceasta fiind o altă posibilă explicație a faptului că nu a fost decât în tribună la meciul cu Gloria Buzău.
„Gabi Tamaș are o problemă personală, nu s-a întâmplat nimic. Eu cu el am reglat lucruile în vară. E un grup frumos, dar un grup care trebuie să înțeleagă că trebuie muncească pentru a obține rezultate. Sunt fotbaliști cu nume aici, unii au multe promovări. Simbioza asta reușim foarte greu să o găsim. Dacă nu ești un grup și unul-doi trag chiulul”, a declarat Erik Lincar, la finalul meciului dintre Concordia Chiajna și Gloria Buzău.
Gloria Buzău este pe locul 4 în clasament, cu 18 puncte după 10 meciuri, pe când Concordia este doar a șaptea, la trei „lungimi” în urma formației care la finalul sezonului trecut a pierdut barajul de promovare / menținere în Superliga disputat în compania arădenilor de la UTA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER