După tentativa eșuată de antrena o echipă din Kuweit, Selymes s-a întors la Salonta într-o funcție mult mai importantă.
În parcarea din fața micuțului stadion al celor de la Liberty te întâmpină un domn elegant și jovial. E același Tibor Selymes pe care îl știe toată lumea, dar postura din care vorbește e cu totul alta. Antrenamentul stă să înceapă, dar el este calm pentru că nu mai trebuie să-l conducă. În doar câteva zile a trecut de la antrenorat la președinție. „Este doar ceva temporar. Marius Vizer m-a rugat să preiau acest post pentru că Gigi Alexandrescu a dorit să plece”, explică repede fostul internațional.
De la oferta neconcretizată a arabilor din Kuweit a pornit totul. „Vizer avea ceva relații acolo și m-a pus în legătură cu cei din Kuweit. Din păcate nu ne-am pus de acord la bani cu arabii. Nu am vrut să merg acolo pe bani puțini pentru că dacă tot faci un asemenea compromis trebuie să te alegi cu ceva”, explică Selymes motivele care l-au făcut să-și rezilieze contractul de antrenor cu formația din Salonta.
Nu-i place munca de birou
Patronul Salontei nu a așteptat deznodământul tratativelor cu gruparea din prima ligă a Kuweitului și l-a numit antrenor pe argentinianul Hector Alberto Ortega, iar când Selymes s-a întors la Salonta nu mai era liber decât postul de președinte. „Am o relație foarte bună cu Marius Vizer și am revenit cu plăcere. I-am spus însă că voi pleca imediat când voi primi o ofertă de a antrena. Sunt președinte doar de câteva zile și nu pot spune că am făcut ceva important. E o meserie mai grea decât cea de antrenor”, a mărturisit Tibor Selymes, care spune că nu-i prea place să stea la birou. „Vin tot timpul la antrenamente și colaborez foarte bine cu Ortega. Dacă are nevoie de ceva îl ajut cu plăcere pentru că am muncit un an cu acești băieți și îi cunosc mai bine”, a conchis noul președinte al lui Liberty. "Nici nu mă gândeam că voi ajunge președinte. Este o provocare interesantă, dar nu cred că va fi ceva de durată. Eu vreau să antrenez" – Tibor Selymes, președinte Liberty "Eu cred că dacă o echipă este bine pregătită și antrenată poate promova în Liga I. Formațiile din serie au valori apropiate" – Tibor Selymes, președinte Liberty
2 echipe a antrenat Selymes până acum, prima formație pe care a pregătit-o fiind FC Sopron 1 puncte a adunat în primele șase etape din acest sezon, atunci când a fost antrenor la Liberty Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER