Fundașul Laszlo Sepsi (24 de ani) vrea să obțină, cu ajutorul TAS-ului, salariile restante de la Timișoara, în valoare de 50.000 de euro. După ce instanțele sportive au dat dreptate clubului bănățean, fotbalistul își caută dreptatea la Lausanne.
Verdictul tribunalului sportiv în războiul dinte Sepsi și Poli va fi anunțat săptămâna viitoare. „În proporție de 99% vom câștiga, așa cum am câștigat împotriva lui și în instanțele din România”, a spus Iancu.
Supărat pe faptul că fundașul se „luptă” cu clubul, patronul Marian Iancu îl cataloghează deja ca „rezervă” pentru retur, deși echipa nici nu și-a reluat încă pregătirile. „Titularul postului de fundaș stânga în echipă este Florin Sandu, din punctul de vedere al clubului. Ceea ce va decide antrenorul, nu știu. Sepsi ar putea prinde din nou echipa doar dacă se pregătește corect și dă sută la sută”, a declarat Iancu. „Toți banii din transferuri rămân în club”
Președintele lui Poli a dat asigurări că banii încasați pe Curtean și cei care ar putea veni de la Manchester pentru Pantilimon și de la Vaslui pentru Goga vor fi folosiți pentru achitarea datoriilor urgente ale clubului. „Se vor achita prioritățile. Trebuie să depășim impunerile pentru caietul de licențiere. Niciun leu nu pleacă spre alte destinații decât ale clubului”, a spus patronul bănățenilor.
Sepsi pleacă de la noi doar dacă închidem datoria către Benfica din transferul lui Marian Iancu, președinte Poli Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER