Sezione Ultra’ 2000 și Asociația Suporterilor Olteni vor susține CS Universitatea Craiova! „Sâmbătă, la 20.45, Universitatea revine pe Ion Oblemenco”
Facțiunea Sezione Ultra’ 2000 și Asociația Suporterilor Olteni au anunțat, miercuri, prin intermediul unui comunicat, că vor susține echipa de fotbal a primăriei, CS Universitatea Craiova, deoarece doar așa vor putea salva „spiritul Științei”.
„Sezione Ultra’ 2000 și Asociația Suporterilor Olteni se alătură Craiovei Maxima, Generației din anii ’90, Clubului Sportiv, Primăriei Craiova, Consiliului Județean, lui Corneliu Andrei Stroe, lui Cristi Minculescu, lui Gică Craioveanu și întregii liste de «trădători» și în special suporterilor sătui până peste cap de mizeriile din ultimii ani, în încercarea de a readuce Universității Craiova gloria din trecut. Cine gândește ca noi este binevenit în Peluza Nord, cine nu, poate să încerce alte zone ale stadionului sau poate să aștepte să intre Chiron în pești. Sâmbătă, la 20.45, Universitatea revine pe Ion Oblemenco într-un meci oficial! O viață de luptă un singur ideal – Craiova”, se arată în comunicatul semnat de cele două grupării de fani.
Suporterii craioveni susțin că și-ar fi dorit înscrierea unei echipe în Liga a IV-a și nu în Liga a II-a, însă au precizat că au acceptat situația deoarece nu a fost luat locul unui alt club.
„O soluție viabilă de renaștere a spiritului Științei era reînființarea secției de fotbal a Clubului Sportiv, variantă care ne-ar fi oferit legitimitate (în condițiile în care cei care au făcut din Craiova o echipă mare ar fi fost de acord să se alăture proiectului) și numele de Universitatea Craiova. Inițial și această variantă a picat, Pavel Badea nedorind să pornească acest proiect fără sprijinul primăriei, care se știe că la acel moment era blocată de minciunile lui Mititelu. Din fericire, într-un final și primarul Craiovei a înțeles că Mititelu trebuie exclus din planurile de viitor ale Științei. Recunoaștem că acceptarea locului de Liga a II-a (noi am propus să plecăm din Liga a IV-a) nu este tocmai cea mai fericită alegere. Dar având în vedere că celelalte cerințe ne-au fost îndeplinite și că nu s-a luat locul altui club sau nu a fost furată echipa altui oraș, situația a devenit acceptabilă”, au precizat fanii craioveni în comunicatul citat.
FC Universitatea Craiova și CS Universitatea Craiova au fost primite în Liga a II-a, în urma ședinței din 14 august a Comitetului Executiv al FRF.
După excluderea grupării FC Universitatea Craiova, în vara anului 2011, Adunarea Genereală a FRF a oferit, anul trecut, câte un loc în Liga a II-a atât clubului condus de Adrian Mititelu, conform unei hotărâri a Curții de Apel București, cât și Primăriei Craiova.
Inițial, primarul Lia Olguța Vasilescu l-a susținut pe Mititelu în disputa sa cu FRF și în încercarea de a reînscrie echipa în Liga a II-a. Văzând că Mititelu nu reușește să facă rost de banii necesari înscrierii formației în Liga a II-a, Primăria Craiova a decis să formeze o altă echipă în cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova.
Ulterior, finanțatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, și-a înscris în competiție gruparea pe care o conduce.
Mititelu este în conflict cu edilul după ce autoritățile locale din Craiova au evacuat, la 27 iunie, clubul FC Universitatea Craiova de la Stadionul Ion Oblemenco, pentru a face loc noii grupări.