Știința Bacău, spre Liga I!

Două echipe în Liga a II-a, acesta este contextul în care se prezintă mai nou fotbalul din orașul de pe Bistrița.

După ce Aerostar a fost foarte aproape de a evolua în al doilea eșalon, în aceeași ligă cu FCM-ul va evolua nou-înființata FC Știința Bacău. La originea apariției acestei noi grupări se află un grup local de oameni de afaceri în frunte cu Iulian Capeti, cel care a fost la un pas, în această vară, să preia Ceahlăul. Dacă lotul nu este deocamdată definitivat, nu același lucru se poate spune despre conducere.

De îndeplinirea obiectivului propus, acela de a promova în Liga I, se vor ocupa Mircea Crainiciuc, din fotoliul de președinte, Octavian Grigore, de pe banca tehnică, secundat de Gheorghe Liliac, iar arena pe care vor evolua va fi stadionul Municipal din Bacău. „Lucrurile nu sunt încă foarte clare nici din punct de vedere juridic, nici al lotului. Voi spune mai multe odată ce voi cunoaște cu exactitate ce jucători vom avea”, a declarat antrenorul principal, Octavian Grigore.

„Voi intra în staff-ul Științei, iar faptul că beneficiem de această conducere și jucăm în Liga a II-a este deja o realizare. Ne gândim deja la promovare”, a spus și Iulian Capeti.

"Faptul că avem conducerea pe care o avem și jucăm în Liga a II-a este deja o mare realizare. Ne gândim deja la promovare" – Iulian Capeti, finanțator FC Știința Bacău

"Nu mă gândesc la ce rezultate vom avea, pentru că este prematur. Prioritar pentru noi este să ne formăm un lot puternic" – Mircea Crainiciuc, președinte FC Știința Bacău

"Lucrurile nu sunt clare nici din punct de vedere juridic, nici al efectivului. Voi spune mai multe odată ce voi ști ce jucători vom avea" – Octavian Grigore, antrenor FC Știința Bacău

Publicat: 07 08. 2008, 21:49
Actualizat: 07 08. 2008, 21:52