Juristul CSA Steaua, Florin Talpan, a dat în judecată MApN și CSA Steaua București, pentru a-și primii banii pe 4 ani, iar valoarea totală este una uriașă.
În ultimii patru ani, salariul lui Florin Talpan, juristul de la CSA Steaua București, a suferit mai multe tăieri, iar acesta cere să primească înapoi ce i se cuvine.
Florin Talpan, juristul CSA Steaua, a avut o surpriză neplăcută în 2020, când a constatat că a primit, lunar, cu 2.200 de lei mai puțin, după ce i s-a tăiat sporul pentru lucrări de excepție. Practic, el are de primit, în total, puțin peste 100.000 de lei.
Din acest motiv, a dat în judecată MApN și CSA Steaua București. El dorește să încaseze retroactiv toate aceste sporturi, pe care le primesc și alți angajați ai Ministerului Apărării. El a făcut o solicitare în scris către ministrul Apărării, Angel Tîlvar, în urmă cu trei luni, dar încă nu a primit un răspuns.
„Am dat în judecată clubul și ministerul pentru că le-am câștigat atâtea procese dificile și ei mi-au reținut salariul. Nu îmi oferă sporul de 50% pentru lucrări de excepție.
La Curtea de Apel Suceava clubul a primit câștig de cauză, însă am făcut apel și se va întoarce cu siguranță decizia pe 5 iunie la Tribunalul Botoșani. Voi câștiga 100% și îmi voi primi banii”, a spus juristul, potrivit Fanatik.
Talpan a mai transmis că a dat în judecată CSA Steaua București și MApN pentru că i se pare anormal să muncească zi și noapte, să câștige procese grele, iar persoanele din respoectivele instituții să îl sancționeze.
Juristul de la CSA Steaua București este deranjat de faptul că piedicile cele mai mari nu le-am avut din partea avocaților lui Becali, în procesul pentru marca Steaua, pe care l-a și câștigat, de altfel, ci din partea ministerului.
În ultimele zile, Talpan s-a contrat cu toți cei care consideră că decizia instanțelor judecătorești cu privire la palmares nu este una corectă. Primul luat în colimator a fost Victor Ponta, premier între 7 mai 2012 și 4 noiembrie 2015.
El consideră că poziția omului politic este inadmisibilă, luând în calcul că fostul prim ministru este jurist.
„Nu numai că știe să citească o hotărâre pronunțată de instanță, dar o și înțelege. Astfel, să susții că FCSB este Steaua nu înseamnă doar că dai o impresie greșită suporterilor ambelor echipe, dar te faci de râs tu ca fost procuror.
Mai ales atunci când ai și avut un rol activ în aflarea adevărului, respectarea dispozițiilor legale și, nu în ultimul rând, respectarea hotărârilor instanței”, a mai spus Talpan.
La scurt timp, a pus-o la punct și pe Diana Șoșoacă. El i-a transmis că nu este nicio eroare judiciară în dosarul cu palmaresul, iar instanța s-a pronunțat în limitele învestirii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER