„Șumudică să-și vadă de treburile sale!”
După meciul pierdut acasă de Dinamo II, scor 3-4 în fața celor de la FC Ploiești, tehnicianul Progresului l-a provocat pe Cornel Țălnar, acuzându-l că echipa sa s-ar fi dat la o parte. În replică, Țălnar i-a răspuns scurt, sfâtuindu-l să-și vadă de pregătirea formației sale pentru partida de duminică.
Sunteți nemulțumit de ultimul rezultat din campionat. Care credeți că sunt cauzele înfrângerii suferite?
Nu am putut conta pe mulți din jucători. Patru au fost suspendați iar de la echipa mare am putut folosi doar doi. Păcat că am pierdut, pentru că am avut un început bun, dar ne-au egalat repede și dintr-o greșeală de marcaj a venit și golul trei. Am încercat revenirea, dar n-am reușit să mai jucăm nimic. Meciul de duminică e mai important pentru noi pentru că întâlnim o echipă bine pregătită care are șanse mari la promovare, dar și noi suntem la fel de pregătiți și ne dorim o victorie.
Antrenorul Progresului, Marius Șumudică, v-a acuzat că ați vândut meciul celor de la Ploiești.
Acest băiat să ne mai lase în pace și să-și vadă de ale lui. Cred că visează. Am jucat numai pe teren și sunt numai problemele mele de ce n-am făcut un meci bun.
Trecând peste mâhnirea datorată recentei înfrângeri, cum se poate îmbunătăți jocul echipei ca să puteți emite pretenții mai mari?
Nu știu cum aș putea îmbunătăți jocul, important e să avem cu cine. Avem doar câțiva jucători care se ridică la nivelul așteptărilor , dar ceilalți nu. Aștept achiziții noi din iarnă.
Mendy a fost „copilul de suflet” al lui Mircea Rednic. Grație lui a fost adus în România. Acum a ajuns să evolueze la Dinamo II. Cum explicați situația în care se află ?
Mendy n-a fost pe măsura așteptărilor, a fost trimis la Ploiești, s-a reîntors la mijlocul campionatului la noi și acum nu e pus la punct cu pregătirea ca să poată juca la Dinamo. Eu l-am mai folosit la meciuri, dar încă mai aștept multe de la el.
Vă puteți ajuta echipa mare cu jucători pentru a-și vedea visul de a juca în Champions League realizat?Pe cine mizați?
Avem câțiva jucători de perspectivă, cum ar fi Nițu, Grigorie, Nae, Bucșă, Marcu și între noi și echipa mare mereu a fost o convenție să le livrăm jucători importanți. Ține numai de dorința lor de afirmare. De exemplu, Miranda a jucat la echipa a doua , a făcut niște meciuri foarte bune și a fost chemat să se antreneze cu prima echipă.
Cum vedeți podiumul primei ligi la sfârșit de campionat? Dar pe cel din liga secundă?
E prematur să fac supoziții, dar părerea mea e că între Dinamo, Steaua , CFR Cluj, Rapid, Timișoara și Unirea se va da lupta la final și decisive vor fi rezultatele directe. În ceea ce privește al doilea eșalon, le văd promovate pe Ceahlăul, FC Ploiești sau Progresul.
Care echipă trece de grupele Champions League?
Am sperat mult în CFR, dar din păcate aseară au jucat foarte prost. Șanse ar avea să meargă mai departe dacă învinge Roma. Am încredere în Steaua că va scoate un rezultat bun la Lyon.