„Sunteți «râși»”

„Ratăm cu seninănate din poziții ideale”, a avertizat Gică Mihali după partidele de pregătire. Atacanții nu au scăpat de vechea meteahnă nici la meciul cu FC Drobeta, așa că ieri Mihali și-a „electrocutat” jucătorii.

Atacanții lui „U” stau prost cu simțul porții. Cel puțin asta arată cifrele în perioada cu Mihali principal pe Moina. Acest lucru pare să-l fi supărat la culme pe tehnicianul clujean, care a fost extrem de sever la antrenamentul de ieri. S-a agitat și a țipat la fiecare ratare a jucătorilor săi, din tipul jocului școală și nu a acceptat nicio scuză. La finalu‑l ședinței de pregătire Mihali a izbucnit. „Râșilor. Sunteți niște râși”, și-a început tehnicianul șirul mustrărilor la adresa fotbaliștilor. Ținta tehnicianului au fost oamenii din atacul Universității. Mihali nu a mai așteptat până la intrarea în vestiare și a început să-i certe pe jucători încă de la ieșirea de pe teren. „Din 20 de ocazii marcați un gol. Este incredibil. În locul vostru aș muri de rușine. Mi-aș băga capul în pământ precum struțul dacă aș fi locul vostru”, a țipat Gică Mihali, în timp ce jucătorii îl ascultau cu privirile în pământ.

Sustinut de statistică

Tehnicianul lui „U” are de ce să fie supărat. De când este principal atacul „șepcilor” suferă puternică. Clujenii au marcat doar patru goluri, în cele șapte partide trecute de la plecarea lui Dorinel Munteanu, iar patru meciuri s-au încheiat fără gol. Mai mult, doar două din zestrea și așa săracă de goluri a clujenilor au fost înscrise de atacanți. Flavius Băd a marcat în partida cu FC Bihor, iar Petre Budean a punctat la Câmpia Turzii.

UTA a vrut amânarea meciului

Formația arădeană a solicitat ieri Universității amânarea partidei directe de duminică, pentru ca „Bătrâna Doamnă” să se poată reorganiza. Clujenii nu au fost însă de acord. „Am convocat CA și după ce ne-am consultat și cu antrenorul am decis să nu acceptăm oferta celor de la UTA”, a declarat Teodor Pop. Partida va avea loc duminică de la ora 11.00 și nu va fi televizată.

Bani pentru stadion

Primarul Sorin Apostu a prezentat ieri proiectul de buget local pentru 2009. Pentru Turism, cultură și recreere au fost alocați 25.007.000 lei. Din această ramură face parte și construirea stadionului și a salii polivalente. La finalul lunii Universitatea va primi și banii pentru acest an în urma deciziei Consiliului Local.

0,57
de goluri pe meci este media Universității, în partidele cu Mihali principal

Publicat: 05 03. 2009, 08:56
Actualizat: 05 03. 2009, 09:03