Surpriză pe Bega! Fanii lui Poli vor să își facă propria echipă!** Planul suporterilor timișoreni

Poli Timișoara, cea condusă de Iancu, este aproape desființată. Revitalizarea fotbalului din capitala Banatului depinde în primul rând de noua conducere a orașului și de noii consilieri județeni, dar deocamdată suporterii sunt singurii care au pus la cale un plan.

În oraș au apărut diverse zvonori, cum ar fi învierea Ripensiei sau mutarea echipei lui Hagi la Timișoara. Aceste variante sunt însă respinse de Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria. Fanii activi nu vor să audă de fuziuni, iar numele echipei pe care o vor susține trebuie să fie „Poli”.

Reprezentanții suporterilor timișoreni se vor întâlni mâine cu noul primar al Timișoarei. „Ne vom întâlni cu domnul Robu, să vedem dacă autoritățile au vreun plan. Dacă ei se gândesc la fuziuni sau altfel de combinații de acest gen, noi le vom respinge din start și le vom propune să înființăm noi o echipă. Esențial este să nu ne murdărim printr-o interferență cu istoria altora”, a declarat Emanuel Cernescu, un om implicat atât în conducerea Druckeria, cât și a galeriei Politehnicii.

Rotariu – posibil antrenor

Druckeria și Universitatea Politehnica ar urma să fie membri fondatori ai noului club, care, bineînțeles, nu va fi condus de liderii asociației de suporteri (cei mai mulți dintre ei au propriile slujbe sau afaceri). Fanii au avut chiar și discuții preliminare cu unii oameni de fotbal, foști sau actuali poliști. La nivel de județ, banii ar urma să fie asigurați de sponsori și, poate, de autoritățile locale (e nevoie de maximum 100.000 de euro pe sezon), iar în conducerea clubului ar urma să se regăsească oameni care au activat în ultimii ani la Poli, precum Dorin Micșa, Petre Mușat sau Viorel Vișan. Iosif Rotariu ar fi dispus și el să pună umărul la reconstruicția echipei, din postura de antrenor.

Fanii le vor cere autorităților și construirea unui nou stadion. „Cât timp echipa va fi în liga a patra sau a treia, nu e nevoie să pompezi mulți bani în club, astfel că este obligatoriu să se înceapă cât mai repede construcția unui stadion nou. Nu mai putem să stăm cu acesta pe care îl avem, vechi de 50 de ani”, a spus Cernescu.

Precedente la Manchester și Salzburg

Un grup de suporteri ai lui Manchester United a înființat în 2005 o echipă a lor, pe care o conduc ei, ca urmare a faptului că americanul Malcolm Glazer a preluat clubul de pe Old Trafford. Un episod similar s-a petrecut la Salzburg, unde suporterii au reacționat dur la schimbarea numelui echipei, din  Austria, în Red Bull și au înființat, tot în 2005, propria lor echipă, care joacă acum în a treia ligă din Austria.

 

 

„Mie nu mi-e rușine să muncesc. Aș accepta să antrenez în Liga a IV-a, de ce nu? Dar să fie un proiect de viitor, să avem susținere financiară”

Iosif Rotariu, fost jucător și antrenor Poli Timișoara

Publicat: 13 06. 2012, 15:57
Actualizat: 13 06. 2012, 15:58