Criza de la Rapid s-a adâncit, patronii clubului, Adrian Zamfir și Nicolae Cristescu, discutând intens în ultimele săptămâni cu posibili investitori, care, fie să preia integral clubul, fie să vină alături de ei cu bani pentru a redresa corabia în derivă.
Nicolae Cristescu anunța, la începutul săptămânii, că până joi se va realiza tranzacția, însă deadline-ul a trecut, iar lucrurile sunt neschimbate în Giulești, acolo unde e nevoie de cel puțin un milion de euro pentru a fi acoperite datoriile curente ale clubului către stat, furnizori, jucători și angajați.
Mai mult, starea de spirit din sânul echipei s-a deteriorat, între patroni și tehnicianul echipei, Viorel Moldovan, existând o serie de replici acide. „Rapidul e ca un mort care umblă”, a fost declarația dată de fostul mare internațional, care a învolburat și mai mult apele la echipă.
„N-am fost încântat de ce a spus, o astfel de declarație face investitorii să fugă„, a fost reacția lui Adrian Zamfir la Sport.ro.
„Moștenirea” lui Copos
Mulți s-au întrebat de ce actualii proprietari ai clubului din Giulești au vrut să cumpere clubul de la George Copos, în măsura în care nu aveau capacitatea financiară să îl susțină pe termen lung. Zamfir a explicat că și-a riscat banii doar pentru a salva o echipă cu tradiție, cum este Rapidul, de la faliment, acesta fiind destinul previzibil al formației sub „domnia” lui Copos.
Cei doi acționari, însă, nu au anticipat niciodată că datoriile clubului sunt atât de mari, iar în condițiile în care echipa a fost retrogradată în liga secundă, misiunea a devenit una imposibilă.
„Când am preluat echipa, noi n-am promis că facem lot de UEFA. Noi am făcut asta ca să o salvăm de la faliment. Nimeni n-avea curaj să mai negocieze cu George Copos după episoadele trecute în care el zisese că vinde echipa. Pe el nu-l mai interesa nici dacă intra echipa în faliment.
Am plătit aproximativ 450.000-500.000 de euro de când am preluat echipa. Am dat până acum 6 salarii. Noi plătim salarii la nivelul Coronei și al Botoșaniului, dăm peste 80.000 de euro pe lună. Dacă Rapidul nu avea datorii, acum am fi fost cu salariile la zi„, a mai spus patronul giuleștenilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER