Se profilează un nou scandal: Iancu nu vrea s-o înscrie pe Timișoara în liga secundă, Consiliul Local dorește acest lucru, în timp ce FRF a înscris-o din proprie inițiativă în acest eșalon.
În comunicatul emis de FRF după ședința de ieri a Comitetului Executiv și-a făcut loc și o constatare ușor comică: „Din respect față de orașele în cauză și față de suporterii echipelor respective, s-a decis ca retrogradate din Liga I din cauza refuzului de acordare a licenței, SC FC Timișoara SA și AFC Gloria 1922 Bistrița (care nu au solicitat licență pentru Liga a II-a) să fie admise în ediția 2011-2012 a campionatului Ligii a II-a”. Aceasta ar însemna că respectivele sunt înscrise cu sau fără voia lor în competiție.
Nu au trimis hârtie că doresc asta!
ProSport a aflat că situația provoacă disensiuni în Timișoara. Marian Iancu nu dorește să înscrie echipa în liga secundă pentru că astfel ar recunoaște măsurile luate de FRF împotriva lui Poli. De cealaltă parte stă Consiliul Local, care face presiuni pentru înscrierea echipei, pe care dorește să o finanțeze și să o readucă în Liga I!
Conform regulamentului, Timișoara și Bistrița trebuiau să trimită la FRF câte o hârtie prin care să-și manifeste acordul de înscriere în eșalonul secund, aceste cluburi nefăcând până acum asta!
Au primit speranțe de la TAS
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunțat, ieri, pe site-ul oficial, că audierile în cazurile echipelor Poli Timișoara, Gloria Bistrița și FC Bihor vor avea loc în 13 și 14 iulie, iar verdictul va fi dat cel târziu în data de 22 iulie. Acest termen coincide însă cu data în care va avea loc prima etapă din Liga I. Reprezentanții LPF sau FRF nu au comunicat ce se va întâmpla dacă acestor echipe li se va da dreptate cu doar o zi sau două înainte de startul campionatului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER