Trag de Adi Falub
Ziua de ieri a fost una plină de negocieri pentru Adrian Falub. După ce la amiază a negociat revenirea la „U” Cluj, seara acesta a pornit spre Alba Iulia, unde Aurel Șunda a fost demis.
Lupta dintre „U” Cluj și Unirea nu s-a terminat la partida de sâmbătă. Cele două echipe au ajuns să se bată și pentru viitorul antrenor. „Șepcile” au avut mai mult timp să-și pregătească oferta și l-au chemat ieri pe Falub la negocieri. „Am discutat cu domnul Falub. El și-a spus doleanțele iar noi i-am comunicat ce vrem de la el. Obiectivul impus de noi este clasarea în primele 9 până la finele campionatului”, a declarat Teodor Pop, care speră ca astăzi să primească și „OK-ul” primarului Apostu. „Falub nu este un antrenor scump, dar trebuie să discutăm și cu oficialitățile locale. Dorința domnului Apostu este de a se reduce cheltuielile”, a spus Pop. Adrian Falub a spus însă că se va gândi până miercuri la oferta clujenilor. Asta pentru că între timp îl contactaseră și oficialii Unirii.
Ofertat și de Alba Iulia
Imediat după ce a participat la negocierile cu „U”, Adrian Falub s-a îndreptat spre Alba Iulia, unde era așteptat de asemenea la negocieri. Oficialii din „Cetate” l-ar vrea pe Falub în locul lui Aurel Șunda, care a fost demis ieri dimineață. „Am reziliat contractul pe o cale amiabilă. Sper ca acest șoc să fie pozitiv pentru echipă. Avem nevoie de un antrenor nou, care să joace ofensiv și să promoveze la capătul acestui sezon”, a povestit președintele CA al Unirii, Marian Sarmeș. Numele lui Falub a fost al treilea pe lista albaiulienilor, după Liviu Ciobotariu și Adrian Neagoe. Albaiulienii au constatat însă că primul are o clauză de reziliere cu CS Otopeni inaccesibilă pentru ei, iar Neagoe are pretenții financiare exagerate. „Nu exclud varianta Falub, dar mai sunt 3-4 antrenori cu care vorbim. Variantele Ciubotariu și Neagoe au picat. Sper însă ca până mâine (n.r. astăzi) să avem antrenor”, a recunoscut oficialul albaiulian.
Â